-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:32
No menu items!

Istoria neromanțată a prim-vicepreședintelui CEC, Andrei Stamatian

spot_img

Stamatian Andrei

Mâna dreaptă a lui Radu Ghețea, prim-vicepreședintele CEC Bank, Andrei Stamatian, este audiat, marți, la Parlament, de Comisia juridică în cazul acordării creditului Ioanei Băsescu.

Andrei Stamatian a fost numit în această funcție în anul 2011 când tatăl lui era prefect de Cluj și prim-vicepreședinte al PDL Cluj. Coincidență sau nu, tot în 2011, CEC aproba un împrumut colosal Primăriei Cluj.

Andrei Stamatian nu a primit inițial acordul BNR pentru a ocupa această funcția, însă pe parcurs fie BNR s-a răzgândit, fie a fost numit fără avizul băncii centrale, lucru aproape imposibil. Nu este clar ce s-a întâmplat deoarece, BNR a refuzat să dea explicații. Așadar, BNR a respins, în mai 2011, nominalizările Ministerului Finanţelor controlat la vremea aceea de PDL, care reprezenta statul ca acţionar al CEC Bank, privind instalarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, înfuncţia de prim-vice­pre­şedinte cu atribuţii pe financiar, şi a lui Răzvan-Andrei Micu, consilier al mi­nis­trului Gheorghe Ialomiţianu, afirmau surse bancare la acea vreme. În AGA de la CEC de pe 31 martie 2011, PDL a încercat să profite de expirarea mandatelor membrilor conducerii executive.

Singura poziţie de conducător de bancă deţinută până în acel moment de tânărul Stamatian, absolvent al Universităţii Americane Stanford, a fost cea de preşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe – o bancă de nişă.

Așadar, BNR a respins prima propunere a Ministerului de Finanțe, controlat atunci de PDL, cu Andrei Stamatian prim-vicepreședinte, și a revenit cu o a doua propunere. Tot cu Andrei Stamatian. De această data, BNR, din motive încă neclare, și-a dat acordul.

CEC Bank a încheiat anul 2010 pe locul al patrulea în clasamentul activelor, cu o cotă de piaţă de 6,35%, după cum titra Ziarul Financiar.

Tatăl vicepreședintelui CEC Bank: PDL este familia mea

Florin Stamatian este un politician care a avut și beneficii de pe urma politicii, se pare, dar care nici nu s-a dezis de partid.

În 2012, Stamatian a fost schimbat din funcția de prefect, acesta exprimându-și dorința de a se reînscrie în PDL.

Cu siguranță că mă voi reînscrie în PDL pentru că acest partid este familia mea. Sunt membru din 1995, am trăit vremuri mai bune sau mai rele și îl consider ca pe a doua mea familie. Mă întorc în PDL, pentru partid, dar și pentru că eu chiar cred că a făcut bine ce a făcut pentru țară

Florin Stamatian
tatăl prim-vicepreședintelui CEC

Înainte de a fi numit prefect al județului, în febrarie 2009, Florin Stamatian a deținut funcția de prim-vicepreședinte al PDL Cluj. El a demisionat din PDL pentru a putea ocupa funcția de prefect, care este apolitică.

Aventuri la Stanford

Despre tânărul care a ajuns prim-vicepreședinte la CEC, vorbește chiar mama lui.

La 3 noaptea, după ce a ajuns, mă sună: Mamă, nu-mi place la Stanford. Camera de cămin are două paturi suprapuse, baia e pe coridor, camera miroase urât. Mi s-a spus că trebuie să stau în patul de sus şi nu-mi place

Cristina Stamatian
mama prim-vicepreședintelui CEC Bank

Frăția Phi Betta Kappa

Andrei a făcut parte din una dintre frăţiile cu aer masonic în care sunt admişi cei mai buni studenţi. El a explicat că, de fapt, Phi Betta Kappa este „o asociaţie academică onorifică”, cu activitate culturală şi de sponsorizare a unor proiecte umanitare, afirmă Andrei într-un interviu dat presei locale.

În SUA, vreme de patru ani, Andrei a lucrat, câte patru ore pe zi, la studioul de televiziune al universităţii.

Ca să faci Stanfordul, fie plăteşti 40.000 de dolari, fie eşti foarte bun şi primeşti bursă. Cei de la Stanford erau foarte încântaţi de studenţii români.Doar vreo 3-4 români ajung pe an, dar sunt foarte buni

Andrei Stamatian
prim-vicepreședinte CEC

Jeni Stănciulescu