Originea chitarei pare să fie latină, ideea fiind preluată apoi de arabi în secolul al doisprezecelea. Chitara veche era mult mai mică decât cea de astăzi, iar cutia de rezonanţă era sugrumată la mijloc. Primele chitare aveau patru rânduri de corzi duble, pe la 1656 apărând chitara cu cinci corzi, iar în 1801 cea cu şase corzi.
Lutieri renumiţi, ca italianul Stradivarius sau neamţul Joachim Tielke, au făurit modele frumos ornamentate, dar forma actuală se datorează lutierului spaniol Antonio de Torres. Concepţia modernă a instrumentului datează din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea şi are şase corzi, care se pot strânge după bunul plac.
Chitara joacă un rol important în numeroase genuri muzicale, aparținând folclorului, dar îndeosebi muzicii de consum – blues, country, folk, flamenco, jazz, rock si pop. La origine, corzile erau fabricate din intestine de animale sau din mătase, iar instrumentele construite făceau parte din familia harpei. Harpa a apărut când s-a remarcat muzicalitatea coardei din arcul de vânătoare, cea mai veche din lume fiind cea a reginei sumeriene Șub-Ad, cu unsprezece corzi.
Instrumente ca harpa, flautul şi percuţia se practicau în Egiptul Antic, Persia şi Mesopotamia. Cel mai vechi tanbur a aparținut cântărețului Har-Mose, care a trăit sub domnia reginei Hatseput, instrument ce poate fi văzut la Muzeul Arheologic din Cairo. Chitara, ca membru al familiei tanburului, este cea mai veche reprezentare a instrumentului şi a fost găsită în Turcia, la Alaca, aparţinând culturii hitite.
Cel mai bun chitarist din istorie a fost desemnat Jimi Hendrix.
Roxana Mera