2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:25
No menu items!

Israelul denunţă o posibilă propunere a Iranului cu privire la reducerea programului său nuclear

spot_img

program nuclear

Israelul a îndemnat miercuri marile puteri să respingă orice eventuală propunere a Iranului cu referire la reducerea programului său nuclear controversat, în schimbul unei relaxări a sancţiunilor occidentale, informează AFP.

Iran şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) urmează să se întâlnească, joi, la Geneva în vederea negocierii termenilor unui acord privind problema nucleară.

„În cursul ultimelor ore, Israelul a aflat despre o propunere care urmează să fie prezentată Grupului 5+1, la Geneva, potrivit căreia Iranul îşi va înceta toate activităţile de îmbogăţire (a uraniului) la nivelul de 20 la sută şi va încetini ritmul lucrărilor la reactorul pentru apă grea Arak, în schimbul unei relaxări a sancţiunilor”, a afirmat pentru AFP un oficial israelian sub protecţia anonimatului, adăugând că „Israelul crede că acesta este un acord prost şi i se va opune cu fermitate”.

Miercuri, un oficial american de rang înalt a declarat că Statele Unite sunt pregătite să propună Iranului o relaxare limitată a sancţiunilor, dacă Teheranul va face un „prim pas”, neprecizat.

Israelul împreună cu marile puteri suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.

C.A.