4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:30
No menu items!

Isărescu: Leul s-a tolănit în intervalul 4,40-4,44 lei/euro de o jumătate de an, insensibil la declarațiile politice

spot_img

BNR constată că influența cursului de schimb asupra prețurilor s-a diminuat semnificativ

isarescu

În ultimele șase luni, leul s-a ”tolănit” în intervalul 4,40 – 4,44 lei/euro și a devenit „complet indiferent la declarațiile politice”, ceea ce nu s-a întâmplat în alți ani electorali, a declarat miercuri guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

”După un timp, publicul a văzut că direcţia leului nu e numai în sensul deprecierii, e şi în apreciere, stă tolănit leul în intervalul 4,40-4,44 de aproape jumătate de an, adică mai puţin de 1%. Mai mişcă aşa uşor din coadă, dar sub 1%. (…) Gândiţi-vă ce era anterior într-un an electoral! [Leul] Ignoră total campania electorală, ba el s-a tolănit şi mai tare din septembrie, dacă ne uităm la cifre, a devenit şi mai leneş, ca să nu-l numesc altfel, să nu-l jignesc. Şi bineînteles că apare întrebarea Dom’ne, cât mai durează această stare de – să nu-i spun nesimţire, că-l jignesc – de insensibilitate, ignorare a scenei politice, unde au loc mişcări, declaraţii? Înainte, cu câte declaraţii s-au făcut în campania electorală, stăteam cu ochii cât cepele să-l vedem pe unde se duce”, a declarat Isărescu, în deschiderea Colocviilor de Politică Monetară.

Guvernatorul a mai precizat că reducerea asimetriei dintre impactul asupra prețurilor a devalorizării leului și cel al aprecierii acestuia a fost constatată în urma unor cercetări profunde realizate de echipa de politică monetară a Băncii Naționale.

Isărescu spune că este important ca banca centrală să ofere mai multă transparență, să demonstreze că metodele sale se bazează pe cercetare, pentru creșterea credibilității, având în vedere că, deși România îndeplinește toate criteriile nominale de adoptare a monedei unice europene, încă are o problemă de credibilitate.

România a stabilit data de 1 ianuarie 2019 ca țintă pentru aderarea la zona euro, ținta inițială fiind 2015.