6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:31
No menu items!

Isărescu despre ieșirea Greciei din Zona Euro: ”Un pericol mare”. Contaminarea sistemului bancar ar fi limitată

spot_img

BNR dă asigurări în privința unei eventuale contaminări cauzate de falimentul Greciei

Mugur Isarescu

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat miercuri că o eventuală ieşire a Greciei din Zona Euro este un pericol mare, însă banca centrală are instrumente de combatere a efectelor negative, în condițiile în care se asigură un control strict asupra băncilor românești care au capital grecesc.

”Grecia este un pericol mare şi trebuie avut în vedere şi de către noi, de România. Noi, la BNR, deja l-am luat în considerare. Sperăm să nu se întâmple şi nu cred că se va întâmpla, dar, ca orice instituţie serioasă, suntem pregătiţi”, a declarat Isărescu.

Pentru eventualitatea unei contaminări negative a mediului bancar din România din cauza băncilor grecești, Isărescu a insistat asupra faptului că acestea sunt bănci românești cu capital grecesc, nu sucursale. Prin urmare, sunt autorizate şi supravegheate de BNR.

”Sunt bănci româneşti, autorizate în întregime de BNR, supravegheate de BNR. În cazul băncilor greceşti am văzut un comporatament exemplar şi din partea acţionarilor, şi a managementului şi a direcţiei de supraveghere din Grecia”, a spus Isărescu.

Pe 25 ianuarie, în Grecia vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, fiind posibilă venirea la putere a partidului de stânga Syriza, care susține renunțarea la programul internațional de bail-out, care ar presupune incapacitatea de plată a datoriilor, falimentul statului și, probabil, ieșirea din Zona Euro.