1.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 1:01
No menu items!

Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Miami. Cine este marea învinsă a turneului

spot_img

Begu, calificată direct în turul secund, a obținut victoria după două ore și 15 minute, în fața unei adversare de 20 de ani, aflată pe locul 60 în lume

irina begu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie nr. 31, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, joi, după ce a dispus cu 5-7, 6-4, 6-4 de cehoaica Tereza Smitkova.

Begu, calificată direct în turul secund, a obținut victoria după două ore și 15 minute, în fața unei adversare de 20 de ani, aflată pe locul 60 în lume.

Irina Begu (24 ani), care ocupă locul 35 în ierarhia WTA, și-a asigurat un cec de 31.670 dolari și 65 de puncte WTA.

În turul al treilea, Begu o va înfrunta pe poloneza Agnieszka Radwanska, a șaptea favorită, care a trecut cu 6-4, 7-5 de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia). Radwanska a câștigat singurul meci direct cu Begu, în 2013, în turul al doilea la Australian Open, cu 6-3, 6-3.

Marea învinsă de până acum la Miami este Maria Șarapova, numărul 2 mondial, care a fost eliminată în al doilea tur al turnelui de compatrioata sa, Daria Gavrilova.

Alte rezultate din turul 2:

Venus Williams (SUA/N.16)  – Urszula Radwanska (Polonia) 6-3, 6-2
Caroline Wozniacki (Danemarca/N.4)  – Madison Brengle (SUA) 6-0, 6-1
Alize Cornet (Franța/N.22)  – Elena Vesnina (Rusia) 6-4, 6-1
Carla Suarez (Spania/N.12)  – Stefanie Voegele (Elveția) 6-3, 6-1
Samantha Stosur (Australia/N.23)  – Pauline Parmentier (Franța) 6-1, 3-6, 6-0
Kaia Kanepi (Estonia)  – Varvara Lepchenko (SUA/N.28) 6-2, 6-4
Ekaterina Makarova (Rusia/N.8)  – Karin Knapp (Italia) 6-1, 6-3
Elina Svitolina (Ucraina/N.26)  – Bojana Jovanovski (Serbia) 6-3, 7-6 (7/3)
Andrea Petkovic (Germania/N.9)  – Christina McHale (SUA) 6-2, 6-2
Karolina Pliskova (Cehia/N.14)  – Annika Beck (Germania) 2-6, 6-3, 6-4
Paula Badosa (Spania)  – Zheng Saisai (China) 6-1, 7-5.

R.D.