1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:47
No menu items!

Irimescu: România poate exporta anual 4,5 milioane de ovine către țările arabe

spot_img

România ar putea exporta peste 4,5 milioane de ovine în țările arabe, din care un milion de ovine vor fi preluate de Iordania, a declarat, joi, ministrul Agriculturii Achim Irimescu, un eveniment al industriei cărnii, desfășurat la București.

”Am vizitat recent un hub, într-o zonă din Iordania, unde vor fi pregătite milioane de ovine pentru export în țările arabe din zonă. Se estimează că din România vor fi preluate un milion de ovine deoarece calitatatea acestora este foarte bună, fiind asimilată cu calitatea ovinelor din Iordania. În urma analizei efectuate reiese că 4,5 milioane de ovine pot fi exportate anual din România, iar dacă un milion pot pleca acum către Iordania mai avem marjă de export suficientă și pentru țările arabe”, a spus Irimescu, citat de Agerpres.

Șeful MADR a precizat că la jumătatea lunii mai va veni într-o vizită oficială în România omologul său din Arabia Saudită, urmând să fie analizate anumite aspecte legate de exportul de ovine în țările arabe. Acesta consideră că sectorul ovin din România poate contribui cu peste 500 de milioane de euro la comerțul de produse agroalimentare.

”Consider că sectorul ovin poate contribui cu jumătate de miliard de euro la exportul de produse agroalimentare românești. Într-adevăr anul trecut am ieșit pe minus cu aproape 100 de milioane de euro, după ce în anii 2013 și 2014 am avut o balanță pozitivă pentru că s-au exportat masiv cereale. Mi-aș dori să nu mai depindem de exportul de cereale și să mergem pe produse cu valoare adăugată foarte mare. Una este să exporți cereale cu 120-130 de euro pe tonă și alta carne cu 1.500-3.000 de euro pe tonă. Trebuie să facem eforturi cât mai mari să ieșim pe piețele internaționale”, a mai spus Irimescu.

Deschiderea exportului de ovine pe țările arabe ar putea contribui la creșterea prețului de vânzare a ovinelor vii, care în prezent în zona Sibiului este de 7 lei pe kilogram în viu, însă pentru a exista un avantaj pentru producătorii români prețul ar trebui să ajungă la cel puțin 10 de lei pe kilogram în viu.

În 2014, România era al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din Uniunea Europeană. Populația de ovine a UE era de 84,2 milioane animale, aproape identică cu cea de vite. Peste un sfert (27%) din ovinele din UE erau crescute în Marea Britanie, care număra 23 milioane ovine, urmată de Spania (18%) și România (11% cu 9,5 milioane ovine).

T.S.