4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:49
No menu items!

ÎPS Pimen a fost colaborator al Securității. Decizie irevocabilă

spot_img

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a fost colaborator al fostei Securităţi, potrivit deciziei definitive și irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins, astfel, recursul formulat împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti din martie 2011.

Magistraţii instanței supreme au respins în 18 octombrie, ca nefondat, recursul intentat de Vasile Zainea (ÎPS Pimen).

Curtea de Apel Bucureşti a respins, în 16 martie 2011, contestaţia făcută de ÎPS Pimen împotriva verdictului de colaborator al fostei Securităţi dat de CNSAS în 2007, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, potrivit reprezentanţilor instanţei.

ÎPS Pimen a primit, în 9 octombrie 2007, verdict de colaborator al Securităţii ca poliţie politică de la Colegiul CNSAS, în baza dosarelor pe care Securitatea i le-a întocmit şi din care reiese că înaltul ierarh al BOR a turnat colegi de-ai săi şi membri ai diasporei pe vremea când s-a aflat în misiune în Occident, trimis de Biserică, dar, se pare, şi cu îndrumări din partea Securităţii regimului comunist.

ÎPS Pimen a contestat verdictul de colaborare la Curtea de Apel Suceava, în data de 8 ianuarie 2008. În baza modificărilor legislative care prevedeau că Tribunalul Bucureşti este competent să judece speţa, în data de 23 martie 2008, CA Suceava şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe, pentru ca ulterior, dosarul să ajungă pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, după o nouă modificare legislativă.