-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:56
No menu items!

ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului anunță noi reguli pentru botez: „Copilul care plânge sau este agitat nu va mai fi introdus în cristelniță”

spot_img

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este primul înalt ierarh ortodox care ia măsuri concrete în legătură cu schimbarea tehnicii botezului, după tragedia petrecută la Suceava, la începutul lunii februarie, când un bebeluș a murit după botez.

Noile măsuri decise de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, potrivit adevărul.ro, sunt următoarele:

– Preoții nou hirotoniţi şi de curând numiţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală, din cuprinsul protoieriei de care aparţin, preot care împreună cu preotul novice va oficia Taina Sfântului Botez;

– Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă. Niciun botez de prunc nu va putea fi oficiat fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală;

– Înainte de fiecare botez, preotul oficiant va solicita familiei bebeluşului informaţii despre starea de sănătate a pruncului, dacă este născut prematur, dacă suferă de anumite boli sau sensibilităţi care i-ar pune în pericol viaţa în timpul afundării în cristelniţă. În cazul în care există menţiuni în acest sens, preotul va scrie în registrul botezaţilor, la capitolul menţiuni, aceste informaţii;

– În cazurile în care pruncul are probleme medicale ori este agitat sau speriat, plânge foarte tare, este „fraged” ca vârstă (sub 40 zile), sau când există situaţii speciale (familia nu doreşte afundarea copilului) prin „pogorământ”, după cum precizează arhiepiscopul Calinic, „săvârşirea Tainei Sfântului Botez se poate face prin turnarea de apă sfinţită, din cristelniţă, pe creştetul copilului.

În acest caz, copilul va fi introdus în cristelniță doar până în zona gâtului, după care se va picura sau turna apă peste creștetul copilului de trei ori.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și-a argumentat noile măsuri în privința ritualului de botez, spunând că „Trebuie să apelăm la logică!”

De altfel, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, este şi primul înalt oficial din Biserica Ortodoxă Română care a spus imediat după tragedia de la Suceava că ritualul botezului ar trebui analizat. „„Cred că în viitor se va analiza practica scufundării pruncilor la botez şi se va lua hotărârea cea mai potrivită întru respectarea rânduielii şi evitarea cu grijă a nedoritelor accidente”, a spus ÎPS Calinic, potrivit adevărul.ro