3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:47
No menu items!

Iosif Secăşan (PNL) a demisionat din Senat

spot_img

iosif_secasan

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

Secăşan a spus că face acest gest pentru a facilita actul de justiţie.

El le-a mulţumit colegilor senatori pentru onoarea pe care i-au făcut-o de a-i fi colegi şi prieteni. Alegătorilor mei le cer iertare pentru decizia luată„, a mai spus Secăşan, care a fost aplaudat la finalul discursului.

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a menţionat că, în calitate de coleg în mai multe legislaturi, a apreciat activitatea pe care Iosif Secășan a avut-o.

Vacantarea postului de senator al lui Iosif Secăşan a fost decisă marți de plenul Senatului cu 103 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Iosif Secăşan a fost audiat vineri, la DNA, într-un dosar  în care este cercetat pentru complicitate la dare şi la luare de mită, după ce i-ar fi cerut şefului Serviciului de Evaluări Medicale de la Casa de Pensii Caraş-Severin încadrarea în grad de invaliditate a unui pădurar.

R.D.