-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:34
No menu items!

Iordănescu și-a prelungit contractul cu FRF până la finalul EURO 2016

spot_img

Selecționerul echipei naționale a României, Anghel Iordănescu, și-a prelungit contractul cu Federația Română de fotbal până la finalul EURO 2016, a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu, vineri, într-o conferință de presă.

Vechiul acord dintre Anghel Iordănescu și FRF a expirat joi, 19 noiembrie.

„Pot confirma că, în această dimineață, am semnat acordul de continuare a activității domnului Iordănescu la conducea echipei naționale. Nu s-a pus niciun moment problema financiară în cazul dânsului. Practic, este o prelungire a contractului pe care dânsul îl avea, până după finalul Campionatului European din 2016”, a spus Burleanu.

Selecționerul declarase, la jumătatea acestei săptămâni, că ar vrea să conducă prima reprezentativă la EURO 2016, dorință împărtășită și de membrii Comitetului Executiv al FRF, care au aprobat în unanimitate prelungirea contractului selecționerului.

În vârstă de 65 ani, Anghel Iordănescu se află la cel de-al treilea său mandat la conducerea tehnică a echipei naționale de fotbal, pe care a mai condus-o în perioadele 1993-1998 și 2002-2004.