Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu explică, vineri, într-o postare pe Facebook, de ce este imperativă nevoia de control civil real asupra serviciilor secrete românești. Moșteanu face o paralelă între raportul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova în cazul intervenției ostile a Rusiei în alegerile din țara vecină și cel al SRI, în cazul prezidențialelor din România.
„De ce știm mai multe despre imixtiunile Rusiei în Republica Moldova decât în România? De ce Moldova luptă pentru adevăr, acolo se fac publice toate informațiile, în timp ce în România e tăcere?
Raportul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova arată cum Rusia a orchestrat campanii masive de manipulare, propagandă și acțiuni subversive pentru a opri parcursul european al Moldovei. Un război hibrid expus de Serviciul de Informații. Milioane de euro finanțare ilegală, rețele complexe de pagini anonime, instruire pentru destabilizare.
Putin a creat un centru de comandă dedicat destabilizării Moldovei. Coordonarea din Rusia, execuția în Moldova. 33.000 de activiști au fost implicați în Moldova, 119 celule teritoriale și 1.900 de celule primare, cu scopul de a influența masiv votul.
Au fost gândite și acțiuni destabilizatoare, tineri instruiți în tabere din Rusia și Bosnia pentru organizarea de proteste și acțiuni violente ori organizarea de acte de vandalism. Am mai văzut asta și în România. Am văzut cum a fost exploatat clerul, cu 500 de preoți deplasați în Rusia, implicați în propaganda mesajelor anti-UE.
Și o rețea foarte bine pusă la punct de amplificare a mesajelor în social-media. 138.768 de euro folosiți pentru promovarea, de pe pagini false, a mesajelor Rusiei. 40 de pagini anonime, multe dintre ele șterse și dezactivate imediat după alegeri.
Sunt și alte informații în raportul SIS. O întreagă rețea expusă. Am văzut și cum Serviciile din Moldova au intervenit constant, pentru blocarea conturilor cu care era alimentată rețeaua, o colaborare cu META pentru a opri propaganda falsă din social-media„, arată Ionuț Moșteanu.
„În România, ce s-a întâmplat? Ce a făcut SRI? Nicio acțiune. Și nu doar că nu au acționat în timp real, dar nici astăzi nu îi cunoaștem pe toți cei care au acționat și încercat să destabilizeze România.
SRI nu mai are șef civil de aproape doi ani, de când Klaus Iohannis refuză să numească pe cineva. Am fost lăsați pradă propagandei rusești, avem o creștere a extremismului, finanțat de Rusia, și zero acțiuni. Nici măcar o colaborare cu META, cu TikTok, pentru a opri propaganda pe rețelele sociale nu am avut.
Avem nevoie de o reformă reală a serviciilor, avem nevoie de control civil real, ne vom lupta în continuare pentru asta.
Nu mai putem accepta ca extremismul și propaganda rusă să fie finanțate în România”, explică Moșteanu pe contul său de Facebook.
Raluca Dan