-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:44
No menu items!

Ion Rădoi, acuzat de șantaj și folosirea influenței de lider sindical. Procurorii i-au interzis să își mai exercite funcția

spot_img

Liderul Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA, fiind cercetat pentru folosirea influenței și șantaj. Acesta este acuzat inclusiv de faptul că a încercat să găsească persoane cu funcții de decizie la nivel politic, guvernamental și local, pentru a-i determina pe Ministrul Transporturilor și pe Directorul General al Metrorex să renunțe la acțiunile de desființare a spațiilor comerciale de la metrou.

După mai bine de cinci ore de audieri la sediul DNA, șeful sindicaliștilor de la Metrou a fost plasat, miercuri, sub control judiciar, pe o durată de 60 de zile, alături de partenera sa.

DNA a anunțat că Ion Rădoi, președinte al sindicatului Unitatea, Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.) și administrator în fapt al SC Sindomet Servcom SRL (societate deținută de U.S.L.M.), este cercetat pentru infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată, și șantaj (două fapte).

Procurorii au dispus control judiciar și pentru o persoană fizică, administrator al unor firme, pentru complicitate la folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată.

Ancheta vizează modul în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021.

Procurorii au stabillit că, în cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) și controlată de Rădoi Ion, ce avea ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit. În realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat și gestionat singură administrarea spațiilor comerciale de la Metrou, având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spațiilor comerciale, a modului de înființare de noi spații comerciale și a modul de stabilire a chiriei pentru spațiul comercial închiriat. Unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participațiune, care a încetat în luna septembrie 2018.

În aceste condiții, invocând existența unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL a refuzat să procedeze la predarea spațiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora și obținerea de venituri care se ridică la peste 10.000.000 de lei.

În acest context, în perioada septembrie 2018 – iulie 2021, Rădoi Ion, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL și comercianți din spațiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce funcționau ilegal din luna septembrie 2018.

DNA precizează că, pentru a-i determina pe reprezentanții decizionali, Ministrul Transporturilor (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spațiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL) și pe Directorul General al Metrorex (ca și reprezentant decizional în cadrul Consiliului de Administrație al Metrorex), să ajungă la o soluție favorabilă intereselor sale, Rădoi, printre altele:

-ar fi organizat și demarat acțiunea de protest din 25/26 martie 2021, care a avut ca și consecință blocarea circulației trenurilor din subteran pe durata aproape a întregii zile de 26 martie 2021, fapt ce a generat dificultăți în realizarea transportului suprateran, în condițiile stării de alertă,

-ar fi coordonat angajații Metrorex și membri ai U.S.L.M., unii cu funcții de conducere, prezenți la protestul ilegal, păstrând legătura cu aceștia pe toată durata desfășurării lui,

-ar fi cooptat la protestul suprateran de la Metrou comercianți, beneficiari ai spațiilor în litigiu, aflați sub coordonarea celuilalt inculpat,

-ar fi determinat angajații de la Metrorex prezenți la locul de muncă să-și întrerupă programul, pentru a participa la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale și implicit pentru a nu respecta ordinele date de Directorul General al Metrorex,

-ar fi determinat pe ceilalți lideri de sindicat să mobilizeze salariați aflați la serviciu care să participe la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale,

-ar fi făcut demersuri în vederea identificării unor persoane cu funcții de decizie la nivel politic, guvernamental și local, pentru a interveni în sprijinul său, în favoarea susținerii propriilor interese, cu scopul de a-i determina pe Ministrul Transporturilor și pe Directorul General al Metrorex să renunțe la acțiunile de desființare a spațiilor comerciale de la metrou și, ulterior, de a se bloca demararea procedurii de desființare a spațiilor respective.

Pe perioada controlului judiciar, Ion Rădoi nu mai poate desfășura activitatea de președinte de lider de sindicat al USLM și nu mai poate merge la sediile USLM și SC Sindomet Servcom SRL.

                                                                                                                  Adina Silav

Percheziții DNA la șeful sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi. Ancheta vizează fapte de corupție