Sunt câțiva ani buni de când Ion Iliescu a pus în cui bastonul de mareșal al PSD. Cam de când a avut oarece palpitații legate de calitatea sa de urmărit penal în dosarul Revoluției. Cinci ani bătuți pe muchie a stat așa. A scăpat de mâna justiției în 2009, prin bunăvoința procurorului general la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, care a infirmat începerea urmăririi sale penale, dispusă de procurorul de caz, Dan Voinea.
În tot acest timp, Ion Iliescu a ieșit rar în public să își dea cu părerea despre adversarii politici, despre partid sau despre liderii cei noi ai PSD. Mai ales că nici loc de vedetă la partid nu mai avea, după debarcarea sa destul de rușinoasă de la celebrul Congres cu „dragi tovarăși” .Suficient că îl etichetase pe Victor Ponta drept „cârlan obraznic” , după ce altui președinte al PSD, Mircea Geoană, îi lipise pe frunte porecla de „Prostănacul”.
Luni a fost însă un moment cheie pentru PSD. Fostul președinte de partid, șef al guvernului pesedist în mandatul Ion Iliescu, Adrian Năstase, a fost pentru a doua oară condamnat la închisoare cu executare. Dosar politic, a acuzat Năstase! Dosar politic, a spus Ponta! Dosar politic comandat de Băsescu, a strigat activul PSD! Și, tam-nesam, Ion Iliescu a ieșit și el din carapacea sa să își dea cu părerea – nu e dosar politic și nu Băsescu e de vină pentru ce i se întâmplă lui Adrian Năstase. Declarația a șocat pe mulți. Venind din partea unui politician hârșit, care a coabitat cu Adrian Năstase la putere, reacția sa pare, la prima vedere, aproape inexplicabilă. De ce a simțit Ion Iliescu să se întoarcă împotriva curentului, împotriva lui Adrian Năstase, a lui Victor Ponta și împotriva PSD, dând greutate vorbelor lui Traian Băsescu și susținătorilor săi?
Pentru cine nu știe sau nu a fost foarte atent la nuanțele vremii, Ion Iliescu a avut întotdeauna o agendă proprie. Nu a iertat niciodată vreun afront venit din interior și nici nu i-a fost jenă să cadă la pace cu dușmanii din exterior, dacă interesul său propriu a cerut-o. Este de notorietate apariția lui în compania fostului președinte Constantinescu, cu care făcuse la un moment dat chiar un tandem inseparabil pe la sindrofii, de exemplu, în ciuda războiului politic purtat ani de zile. Apoi nimeni nu poate uita cum s-a vopsit peste noapte în simpatizant al monarhiei, după ce îl fugărise pe Regele Mihai. Memorabilă este scena când Iliescu s-a îndreptat, cu zâmbetul său larg și mâna întinsă spre Rege, atunci când Mihai I a fost omagiat în Parlament și, în loc de o apropiere ca de la tovarăș la rege, a rămas cu mâna întinsă și cu zâmbetul pe buze, pentru că Mihai l-a ignorat, iar un reprezentant al Casei Regale s-a interpus între cei doi, ferindu-l pe rege de o scenă penibilă. Și reacțiile lui Ion Iliescu, subtil în favoarea lui Băsescu, sunt, de asemenea, cunoscute.
Acest ultim atac la adresa lui Năstase e surprinzător pentru cine nu își amintește istoria recentă. Iliescu a contribuit „din greu” la ratarea prezidențialelor de către Adrian Năstase. Criticile sale aduse PDSR-ului condus de Năstase sunt celebre, „capitalismul de cumetrie” făcând carieră. Venite din partea președintelui României de atunci, acestea au dat apă la moară adversarilor și au dus la scăderea și mai accentuată a popularității lui Năstase. A nu se uita și decretul de grațiere a lui Miron Cozma în prag de prezidențiale. Premierul a rezistat toanelor iliesciene și, spre supărarea evidentă a fostului președinte, chiar înainte de alegerile din 2004, i-a debarcat din funcțiile de conducere de la partid pe toți apropiații lui Ion Iliescu. Ulterior, acesta și-a luat revanșa și a pus umărul la schimbarea lui Adrian Năstase din funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Oricine i-a ocupat locul la partid, chiar și peste ani, a căzut în dizgrația lui. Geoană a fost Prostănacul. Acum și Ponta a intrat în colimator. Iliescu nu poate uita afrontul pe care i l-a adus actualul premier cu ceva vreme în urmă, când, nervos, la o ședință de partid, i-a cerut să plece și să lase PSD-ul în pace.
Practic, Ion Iliescu nu a vrut neapărat să îl ajute pe Băsescu cu toată inima, ci, mai degrabă, spectrul unei redeschideri a dosarului Revoluției, dar și dulcea răzbunare l-au făcut să nu rateze momentul. Că prin această reacție i-a oferit, fără să vrea, și un nesperat sprijin lui Crin Antonescu, în momentul în care liderul PNL era din nou aspru criticat de partenerul PSD pentru neimplicare în povestea rearestării lui Năstase, asta nici nu a mai contat pentru Iliescu. Mai importantă a fost „copita” cu care a lovit în trei locuri dintr-un foc: Năstase, Ponta, PSD.
Fariseismul lui Ion Iliescu a atins maximul când a început să îl plângă pe Năstase că a fost bun premier, chiar dacă acum arestarea sa nu are nimic de-a face cu politicul și a semănat izbitor cu critica tovărășească de îndreptare de la ședințele PCR. Vorba unei anecdote din vremurile apuse: atât l-a ajutat criticându-l încât, dacă îl mai „ajuta” puțin, îl dădeau afară din partid.
Nicoleta Vera