6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:21
No menu items!

Ion Cupă – al zecelea deputat care demisionează din PNL

spot_img

Ion Cupă i se va alătura și el lui Călin Popescu – Tăriceanu

cupa_ion

Deputatul Ion Cupă, al zecelea care părăseşte PNL pentru a i se alătura lui Călin Popescu-Tăriceanu, invocă abandonarea de către conducerea PNL a identității politice, a istoriei, a tradițiilor politice și organizatorice ale PNL.

Am decis ca astăzi să îmi depun demisia din Partidul Național Liberal. Este o decizie grea, însă ceea ce se întâmplă astăzi în PNL și direcția în care se îndreaptă partidul fac ca eu să nu mă mai regăsesc în acest partid. PNL așa cum îl știm cu toții nu mai există, după ce conducerea sa a decis abandonarea identității politice, a istoriei, a tradițiilor sale politice și organizatorice. Această manevră politică sinucigașă își va arăta consecințele pentru PNL în perioada următoare, în care cetățenii vor fi cei care vor sancționa aceste derapaje. Electoratul a mai sancționat o dată deciziile luate de conducerea PNL, însă aceștia se pare că nu învață din erorile comise.

Ion Cupă
deputat

Cupă precizează că pleacă din PNL cu „un sentiment de amărăciune„, în special după ultimul congres, al cărui rezultat susține că era deja stabilit. „Jocurile au fost făcute cu privire la acest congres de către cei din conducerea actuală pentru a ieși cum le-a convenit lor„, susține deputatul.

Deputatul adaugă că „în PNL nu se mai poate vorbi despre liberalism după trecerea la PPE și fuziunea cu PDL„.

PNL și membrii săi nu se mai pot declara liberali din momentul afilierii la PPE, dezicându-se în acest fel de tot ceea ce înseamnă liberalism. Eu unul sunt și voi rămâne liberal și voi continua să promovez ideologia în care cred și care mă reprezintă.

Ion Cupă
deputat

R.D.