-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:50
No menu items!

Ion Cristoiu: Și dacă PNL a cedat dinadins USRPLUS ministerele grele, pentru a scăpa de erodarea la Guvernare, fatală în condițiile dublei Crize – Sanitare și Economice?!

spot_img

Ion Cristoiu afirmă că la împărţirea portofoliilor la negocierile pentru formarea noului Guvern, USRPLUS a primit cele mai grele ministere, care, din cauza lipsei experienţei de guvernare, vor face ca alianţa să îşi rupă gâtul, iar PNL să rămână în afara eroziunii date de Guvernarea în pandemie.

În editorialul din 28 decembrie, care poate fi citit integral pe cristoiublog.ro, jurnalistul analizează „una dintre enigmele, dintre marile enigme ale formării noului Guvern:

Deşi a obţinut la scrutinul din 6 decembrie 2020 25% din voturi, PNL a cedat, la negocierile pentru formarea noului Guvern, majoritatea ministerelor grele aliaţilor USRPLUS şi UDMR.

USRPLUS, un partid novice într-ale guvernării, cu doar 15% la alegeri, a primit ministere tari, manipulatoare de bani mulţi, precum al Transporturilor, al Sănătăţii, al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, al Investiţiilor şi Proiectelor Europene. UDMR, cu doar 5%, a obţinut Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Liderii UDMR au rămas cu gura căscată în clipa cînd Ludovic Orban le-a oferit acest minister. Prezentă în mai toate guvernările postdecembriste, UDMR ar fi zis Bogdaproste dacă primea cel mult Ministerul Turismului. Şi acum se pomeneşte, fără să fi cerut asta, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Cu ministerul care împarte banii primăriilor, inclusiv celor de la PNL.

Acestei întrebări – De ce a cedat PNL ministere precum cel al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, al Sănătăţii, dar mai ales Ministerul Justiţiei rămînînd cu ministere mai mult de imagine decît de bani, precum Muncii şi Protecţiei Sociale, Educaţiei, Culturii? – i s-a răspuns prin invocarea cedărilor făcute de Ludovic Orban pentru a parveni la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În răspăr cu această teză, eu am susţinut ipoteza unei mutări strategice a lui Klaus Iohannis în chestiunea Partidului Meu. Dacă ne gândim că Florin Cîţu, prin isteria sa anti-PSD şi prin intrarea în PNL doar în 2016, mai mult ca tehnocrat decât ca om politic, trece mai degrabă al USRPLUS decît al PNL, am socotit că pentru Klaus Iohannis Partidul Meu nu mai e PNL, ci URSPLUS.

Am exclus ca neîntemeiată ipoteza bunului negociator care e Dacian Cioloş. Din simplul motiv că nu negocierile au adus USRPLUS ministerele grele, posesoare de puşculiţe, ci renunţarea de către PNL la aceste ministere.

În lumina Adevărului că Istoricul Clipei înaintează orbeşte în căutarea răspunsurilor mi-am zis: Şi dacă mă înşel?

Dacă PNL a renunţat la ministrele grele, posesoare de bani şi dătătoare de putere, dinadins, cum dinadins a preferat ministerele de imagine?

Nu cumva ne aflăm în faţa unei strategii iniţiate şi conduse de Klaus Iohannis prin care greul Guvernării trece de pe umerii PNL pe cei ai USRPLUS? Profitînd de foamea de bani şi putere a celor din USRPLUS, PNL le pus în braţe ministere prin care nu poţi decît să-ţi rupi gîtul, mai ales cînd eşti atît de lipsit de experienţa guvernării.

Ce ministere are PNL în noul Guvern? Externe, Apărare, Cultură, Educaţie, Muncii. Toate ministere pe care le poţi administra uşor în perioada următoare, mai ales că nu sunt implicate în rezolvarea dublei Crize – Sanitare şi Economice. Ce ministere are USPLUS? Cele mai grele în perioada următoare.

Să luăm de exemplu ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene! Deoarece Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trimis de Guvernul Orban la Bruxelles a fost respins, pentru că reclama bani ca să construiască autostrăzi, Guvernul Florin Cîţu va trebui să-l refacă renunţînd la autostrăzi în favoarea căilor ferate şi a eolienelor. De această renunţare va fi făcut responsabil ministrul USRPLUS al Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi vicepremierul Dan Barna, care răspunde de domeniu. PNL a făgăduit în campanie autostrăzi şi şosele cu bani europeni. Se poate spune că, ajuns la Guvernare, nu şi-a ţinut promisiunea? Nu. Pentru că Guvernarea trece a fi a USRPLUS. În perioada următoare pentru multe luni, pentru un an aproape, Ministerul Sănătăţii va trebui să rezolve Criza Sanitară, iar cel al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Criza economică. Nici un minister n-are cum ieşi bine din încercarea care e dubla Criză. Nici ministerele conduse de USRPLUS.

O enigmă a fost renunţarea PNL la Justiţie. Mai ales că asta a însemnat renunţarea la un ministru precum Cătălin Predoiu, om de-al lui Klaus Iohannis. O simplă privire ne arată că ministerul Justiţiei va fi în perioada următoare ministerul în care USRPLUS îşi va rupe dinţii”, mai scrie jurnalistul.

„Admiţînd că mă pot înşela, avansez următoarea ipoteză:

PNL, la îndemnul lui Klaus Iohannis, a pus în mâinile USRPLUS, un partid fără experienţă de guvernare, pândit de presa ostilă, Guvernarea României în perioada următoare socotind că:

1) USRPLUS îşi va rupe gâtul. Fie provocând haos, răspunzând în domeniile pe care le administrează pretenţiilor aberante ale propriului electorat, izolat de realităţi în Bula de pe Internet, fie încercând să rezolve marile probleme ale domeniilor conduse, dar stârnind nemulţumirea TeFeLiştilor.

2) PNL va rămîne în afara eroziunii date de Guvernarea în aceste vremuri de Pandemie.

Am putea spune că Guvernul Florin Cîţu e un Guvern URSPLUS. PNL, deşi a obţinut un scor mai mare, a intrat într-o opoziţie ciudată, cea de partid aflat la Guvernare!”