Publicistul Ion Cristoiu afirmă că lipsa unui contracandidat împotriva lui Marcel Ciolacu la conducerea PSD creează condiţiile unui rezultat previzibil, congresul de sâmbătă nefiind un prilej de dezbateri privind viitorul partidului, chiar dacă social-democraţii au revenit la votul pe moţiuni.
Aha, mi-am zis văzînd SMS-ul prin care-mi semnala că vrea să vorbească cu mine, are o chestie despre Congresul PSD de mîine, şi vrea să mi-o semnaleze.
După încheierea intervenţiei la Adrian Ursu (la Radio am auzit o ştire care suna cam aşa ), l-am sunat pe Şerban Nicolae.
Nu mă căutase în legătură cu Congresul PSD.
Mă căutase în legătură cu comentariul publicat de mine pe cristoiublog.ro despre nenorocirea pentru gazetarul care sînt de a fi martorul unui congres ţinut online. Pe parcursul textului îmi aminteam cîteva momente din postdecembrism în care am fost prezent fizic la desfăşurarea lor. Unul dintre aceste momente, identificat de mine ca istoric, a fost Convenţia în care s-a spart Frontul. Despre însemnările mele dedicate acestui moment, Şerban Nicolae voia să-mi spună că greşisem, Convenţia n-avuse loc în 1991, ci în 1992. Avea dreptate. Cum dracu am putut să comit o asemenea greşeală. În martie 1991 nu se petrecuse Mineriada din septembrie 1991, cea care l-a debarcat din funcţia de premier pe Petre Roman şi în consecinţă Petre Roman n-avea cum să se confrunte cu Ion Iliescu. Da, în martie 1991, fusese o Convenţie a FSN, dar în cadrul ei s-a prezentat o singură Moţiune. La Convenţia în urma căreia s-a spart Frontul – cea desfăşurată în zilele de 27, 28, 29 Martie 1992, cei 1200 de delegaţi reuniţi la Sala polivalentă (aşa se explică amintirea mea de la galerie) – s-au prezentat trei Moţiuni:
A învins, moţiune avînd cap de listă pe Petre Roman şi printre semnatari pe Victor Babiuc, Traian Băsescu, Radu Berceanu, Adrian Severin, Bogdan Niculescu Duvăz.
Ca urmare a acestei victorii – în Convenţie s-a discutat la un moment dat posibilitatea ca semnatarii celorlalte moţiuni să fie incluşi (unii dintre ei, desigur) pe lista cîştigătoare, dar s-a opus Adrian Severin – un grup de 65 de deputaţi şi 60 de senatori, 5 miniştri şi 18 prefecţi, susţinători ai preşedintelui Iliescu, au părăsit FSN. Aceştia au înfiinţat, o lună mai târziu, Frontul Democraţiei şi Salvării Naţionale (FDSN). Formaţiunea, din care făceau parte printre alţii – Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Octav Cozmâncă, Doru Ioan Tărăcilă, Dan Mircea Popescu l-a avut drept candidat la alegerile din toamnă pe Ion Iliescu şi a cîştigat parlamentarele.
Prima Conferinţă Naţională a avut loc pe 27- 28 iunie 1992- semn că schisma se pregătea mai demult -, Convenţia a fost doar un pretext. Preşedinte a fost ales Oliviu Gherman şi asta pentru că Ion Iliescu, adevăratul şef al partidului, era preşedintele României.
Am ţinut să fac aceste precizări nu numai pentru a corecta datele din text, la semnalarea lui Şerban Nicolae, ci şi pentru a atrage atenţia că sîmbătă la Congresul extraordinar al PSD, desfăşurat prin reîntoarcerea la Moţiuni, se prezintă o singură Moţiune, cea a lui Marcel Ciolacu. La Convenţia PD, la care a pierdut Petre Roman, din 2001, s-au confruntat trei Moţiuni.
De ce e o singură Moţiune?
Pentru că Eugen Teodorovici n-a reuşit să găsească pe nimeni care să-l însoţească pe listă.
Ştiind importanţa acestui Congres nu doar pentru istoria PSD, dar şi pentru istoria noastră postdecembristă, am iniţiat pe cristoiuTv o serie de interviuri botezate zbanghiu În pregătirea Congresului PSD. Inspirată din istoria dinainte de decembrie 1989, cînd Congresele PCR, erau prefaţate de o campanie uriaşă numită În pregătirea Congresului, iniţiativa mea pornea de la un adevăr:
Congresul PSD, mai ales acum, după dezastrul celor trei ani de conducere de către Liviu Dragnea, trebuie să fie unul al confruntărilor spectaculoase în căutarea răspunsului la întrebarea:
Ce facem cu partidul ăsta?
Opţiunea pentru votul pe Moţiune crea condiţii pentru o astfel de confruntare mult mai bune decît votul tradiţional. Aşa cum am mai scris, în cazul votului pe Moţiune, importantă nu e lista susţinătorilor, ci Programul asumat de cei care susţin lista. La un asemenea congres, aşa cum s-a văzut din momentele amintite de mine, se confruntă viziuni diferite despre viitorul partidului şi chiar al ţării. Şi se presupune că va cîştiga în final nu o echipă, ci un program. Nu ştim nimic despre Moţiunea lui Marcel Ciolacu, deşi ar fi trebuit ca ea să fi fost distribuită delegaţilor la Congres. Ştim însă că va fi cîştigătoare. Cîştigătoare în confruntarea cu cine şi mai ales cu ce?
Dacă ar fi fost mai multe Moţiuni, indiscutabil fiecare grup din partid ar fi venit în faţa Congresului cu un program propriu. Acesta s-ar fi confruntat cu celelalte programe. Chiar dacă doar un program ar fi cîştigat, delegaţii ar fi aflat că sînt şi alte puncte de vedere în legătură cu viitorul partidului.
Mă surprinde că va fi o singură Moţiune?
Evident, nu.
Mi-am amintit imediat că PSD trebuia să se reunească în Congres extraordinar pentru alegerea pe Moţiuni sîmbătă, 29 februarie 2020. Despre asta am scris pe cristoiublog.ro din 4 martie 2020 următoarele:
Ce înseamnă un asemenea vot? De regulă în toate partidele politice, inclusiv în PSD, la Congrese se votează pe funcţii. Diferitele grupări negociază sîngeros, uneori chiar în timpul Congresului, pentru funcţiile puse în joc. Astfel, cel care va fi ales preşedinte trebuie să-şi pună susţinătorii să voteze pentru funcţia de secretar general pe un candidat al altei grupări. Votul pe Moţiune e votul pe echipă. Cel care vine cu Moţiunea, zisă şi Proiect politic, vine şi cu echipa sa. Dacă Moţiunea e votată, atunci membrii echipei celui care a propus Moţiunea iau toate funcţiile din partid. La Convenţia din martie 1992, au fost prezentate trei Moţiuni. Cum cea a lui Petre Roman a fost cîştigătoare, văzînd că Roman ia totul cei care veniseră cu Moţiunea Pro Iliescu au părăsit sala şi s-au dus într-o altă sală pentru a înfiinţa un nou partid. La emisiunea lui Ionuţ Cristache, profitînd de intervenţia prin telefon a lui Marcel Ciolacu, l-am întrebat dacă au mai fost depuse şi alte moţiuni decît a sa la Congresul de sîmbătă. Mi-a răspuns că e una singură, a lui.>
Explicam astfel realitatea de la finele lui februarie 2020:
Pentru Congresul de sîmbătă, drept contracandidat al lui Marcel Ciolacu se anunţa Eugen Teodorovici.
De ce nu concurează?
Pentru că votul pe Moţiune cere o listă.
Şi Eugen Teodorovici n-a putut face lista.
Şi ca şi în februarie 2020, nici un baron local n-a îndrăznit să parieze pe un concurent al lui Marcel Ciolacu.
Va fi o singură Moţiune.
Nu va fi nici o confruntare despre viitorul PSD, despre ce trebuie să facă şi să dreagă partidul pentru a fi un autentic partid de Stînga.
După votul pe Moţiuni din martie 1992, FSN s-a spart.
Efectul principiului Cîştigătorul ia totul.
Se va sparge şi PSD, după previzibila victorie a lui Marcel Ciolacu?
Nu cred. Lipseşte un Ion Iliescu al PSD-ului de acum”.