-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:23
No menu items!

Ion Cristoiu: De luni va fi haos în România

spot_img

Ion Cristoiu atrage atenția asupra unei situaţii unice în legislația românească privind situațiile speciale, după ce Parlamentul şi Guvernul au reglementat separat starea de alertă, unul prin lege, celălalt prin ordonanță de urgență, care vor fi simultan în vigoare începând de luni.

Ion Cristoiu spune că de luni va intra în vigoare legea privind starea de alertă, iniţiată de Guvern, aprobată de Parlament în regim de urgenţă şi promulgată astăzi de preşedintele Iohannis. Tot luni, se va afla în vigoare ordonanţa de urgenţă privind starea de alertă, adoptată joi seara de Guvern. Conform legii, starea de alertă instituită la nivel naţional trebuie aprobată de Parlament, obligaţie care nu este prevăzută însă de ordonanţa de urgenţă.

“E o chestie unică. Vom avea două legi pe piaţă, În anumite puncte se bat cap în cap, iar punctul principal se referă la declararea stării de alertă. Potrivit ordonanţei, declararea stării de alertă nu trebuie aprobată de Parlament, dar potrivit legii, da. Dacă legea are prioritate, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă (CSU) trebuie să se întrunească iar şi să declare o nouă stare de alertă şi decizia să o trimită la Parlament. Sau starea de alertă declarată aseară e trimisă la Parlament, potrivit legii. Numai că, din cuvântarea lui Klaus Iohannis de ieri, am înţeles că el nu e încântat de faptul că Parlamentul poate să reglementeze această stare de alertă şi că ar fi bucuros să rămână la Guvern”, a explicat jurnalistul, potrivit Mediafax.

Ion Cristoiu atrage atenţia că din cauza acestei încurcături e posibil să se declare o nouă stare de alertă care va permite încălcarea unor drepturi ale omului.

“O altă problemă este următoarea. Pe baza ordonanţei de urgenţă nu se pot da amenzi, nu se pot încălca drepturile omului. Dacă se declară o nouă stare de alertă, aprobată de Parlament, în acel moment se permite prin noua stare de alertă încălcarea unor drepturi ale omului”, a susţinut publicistul.

Ion Cristoiu afirmă că prin dubla legiferare s-a creat o situaţie unicat care va provoca, începând de luni, un balamuc total.

“Am reuşit o chestie unică în lume. Luni va fi o nebunie. Cum renunţăm la ordonanţa de urgenţă. Vom avea două legi pe piaţă, nimeni nu va ştie care e înaintea celeilalte. Ar trebui să avem şedinţă de guvern extraordinară să se abroge ordonanţa de urgenţă. Da, dar dacă se abrogă ordonanţa nu mai e şef la CSU dl Orban, ci este dna Turcan”, spune jurnalistul.

În opinia sa, o altă soluţie este ca Parlamentul să se întrunească şi să respingă prin lege ordonanţa de urgenţă emisă joi seara de Guvern

“După părerea mea, o să rămână şi ordonanţa, şi legea şi o să înceapă un balamuc total. Unii români vor invoca legea, alţii ordonanţa de urgenţă şi uite aşa la balamucul născut de aplicarea ordonanţei şi a deciziilor de aseară se va adăuga balamucul celor două documente. Luni va fi o dispută cine are prioritate legea sau ordonanţa? (…) Orban şi Klaus Iohannis merg pe varianta ordonanţei de urgenţă, să nu trimită în veci la Parlament. O posibilitate este ca Parlamentul să se întrunească luni şi să respingă ordonanţa de urgenţă, că poate face asta, şi să rămână legea. Deci balamucul va fi triplu total”, a conchis jurnalistul.