Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă joi, după ce Marcel Ciolacu a anunţat că se retrage din coaliţia de Guvernare şi intră în opoziţie. Preşedintele a transmis că ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă şi aşa ceva trebuie evitat cu orice preţ.
”România este într-o situație foarte complicată, avem un război la graniță, avem atacuri hibride care au dus la anularea alegerilor prezidențiale, situația nemaiîntâlnită, avem o situație complicată în UE unde statele care sunt motoarele UE au probleme interne și ultimul lucru de care are nevoie România este o criză extinsă guvernamentală și parlamentară. Așa ceva trebuie evitat cu orice preț.
De aceea, având în vedere ultimele declarațiile făcute, mă adresez tuturor liderilor politici: nu este momentul unor certuri mărunte. Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor, la masa negocierilor, pentru a avea un guvern cât se poate de repede. Un guvern care se apucă să facă bugetul pentru anul viitor și să se apuce să organizeze alegerile prezidențiale.
Guvernul în funcțiune este un guvern interimar. După ce alegerile parlamentare sunt validate, guvernul devine interimar. Actualul guvern nu poate să dea ordonanțe de urgență și să vină cu un buget care să fie votat în parlament. Lucrurile importante trebuie făcute de noul guvern. Cu atât mai important este să lăsăm deoparte toate certurile mici, toate disensiunile, să ne concetrăm pe ce este imporant: România este importantă.
Am rugămintea să trecem cu celeritate peste orice divergențe și să ne apucăm să construim.
Eu voi convoca consultări în zilele următoare, foarte repede, pentru a vedea cum progresăm în acest demers. Nu doresc eu să impun partidelor un lider sau alt lider, nu doresc să le dau lecții cum să formeze majorități.
Cel mai mare pericol pentru România este o criză care nu permite formarea unui guvern.
Eu sper că nu ajungem la alegeri anticipate. Mă gândesc că în final înțelepciunea va preleva. Într-o perioadă de criză un guvern minoritar nu este o soluție.
Cu certitudine voi avea consultări înainte de Crăciun”, a declarat președintele Klaus Iohannis de la Bruxelles.
Adina Bucur