1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024 - 8:01
No menu items!

Iohannis vrea cât mai repede proiectul Neptun Deep în Marea Neagră. Care a fost răspunsul OMV

spot_img

Klaus Iohannis le-a cerut, luni, șefilor OMV Petrom să demareze cât mai repede proiectul Neptun Deep în Marea Neagră, pentru exploatarea gazelor din perimetrul deținut de OMV și Romgaz. Alfred Stern, director general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, s-a angajat ca până la mijlocul anului viitor să ia decizia finală în privința investiției pe care o va face compania pentru a începe exploatarea. 

Klaus Iohannis a precizat, în cadrul discuțiilor de la Palatul Cotroceni cu delegația OMV, că în contextul crizei energetice, țara noastră își propune să utilizeze întregul potențial energetic și toate resursele de care dispune, pentru a trece cu bine peste criză și pentru a reduce riscurile în funcționarea sistemului energetic național.

Conform Administrației Prezidențiale, președintele a solicitat șefilor de la OMV „începerea cât mai rapidă a exploatărilor offshore în cadrul perimetrului deținut de Romgaz și OMV Petrom, având în vedere că legea offshore este una favorabilă și se află în vigoare”.

Conducerea OMV a prezentat stadiul proiectului și pașii cheie realizați, asumând angajamentul de a adopta decizia finală de investiție la mijlocul anului 2023, astfel încât exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep să demareze cât mai curând posibil. Totodată, OMV și-a anunțat intenția de dezvoltare a unor proiecte de anvergură și în Republica Moldova, proiect pe care Iohannis a promis că îl va sprijini.

M. Nedelcu