-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:17
No menu items!

Iohannis: Voi cere revenirea asupra acordului cu Biserica. Vela: Președintele și premierul au fost la curent cu acest acord

spot_img

Klaus Iohannis a anunțat că îi va cere ministrului de interne, Marcel Vela, să revină asupra acordului încheiat cu Biserica Ortodoxă. De cealaltă parte, ministrul Vela neagă informaţiile conform cărora preşedintele Klaus Iohannis nu ar fi fost de acord cu măsurile anunţate, marţi seara, legate de sprijinul acordat bisericilor în vederea împărţirii Luminii Sfinte şi a Sfintelor Paște.

„Întâlnirile cu domnul preşedinte sunt periodice. Au avut loc şi săptămâna trecută şi acum două săptămâni cu tema starea de urgenţă, coronavirus. Eu, înainte de a face un lucru, îl informez pe preşedinte şi pe premier. Erau la curent. Motivul pentru care am luat deciziile au fost cât se poate de simple: cu toţii dorim să evităm aglomeraţiile din seara de Înviere”, a spus Vela, miercuri dimineaţa, în direct la Antena3.

El a subliniat că şi Ludovic Orban, şi Klaus Iohannis au fost de acord că aceste măsuri ajuta la evitarea răspândirii coronavirusului. „Nu se încalcă nicio ordonanţă”, a precizat Vela.

Ministrul a explicat că „în seara de Înviere oamenii nu merg la biserică după Lumina”. „Sfânta slujba se face de preoţi în biserică. Nu se duce nimeni după Lumină la biserică. Să ajungă totuşi Lumină la cetăţean, voluntari sau preoţi se duc şi o dau în faţa casei cetăţenilor la ţară, la oraşe până în faţa blocului, unde o distribuie către locatarii care vor. Nu se încalcă nicio ordonanţă, oamenii nu stau mai mulţi de trei. În ordonanţa militară voluntariatul este permis, preoţii muncesc şi este permis, noi ca să evităm orice îmbulzeală ne-am oferit şi noi să îi ajutăm (…) Nu am încălcat nimic din ordonanţă”, a spus Vela.

„Ortodocșii trebuie să facă la fel ca domnul presesdinte: să stea acasă, să nu meargă la biserică, să nu invite pe nimeni, să nu meargă după Lumină”, a spus ministrul.

Ulterior, într-o declarație de presă, Klaus Iohannis a spus că „probabil, intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles prea bine ce se dorește acolo. Nu este cazul să ne relaxăm, iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste. „Cuvântul de ordine este stați acasă”, a spus Iohannis precizând că va solicita premierului Orban și ministrului de interne „să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul «Stați acasă!», care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare”.