2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:03
No menu items!

Iohannis: Republica Moldova trebuie să facă eforturi pentru combaterea corupției

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Suceava, după întrevederea avută cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, că România este „marea şansă” a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

iohannis moldova timofti

Președintelui Moldovei i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava. La ceremonie, șeful statului român, Klaus Iohannis a declarat că țara noastră își reafirmă sprijinul pentru aspiraţiile europene ale românilor de peste Prut. Iohannis a mai spus că destinul Republicii Moldova poate fi împlinit doar prin integrarea în Uniunea Europeană. Preşedintele a atras însă atenţia că Republica Moldova trebuie să facă eforturi susţinute privind procesul de reformare a statului, mai ales în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi combaterea corupţiei.

Combaterea corupţiei, stabilitatea economică şi întărirea instituţiilor reprezintă singura cale de succes. O spun din nou: Moldova are o mare şansă pe care noi n-am avut-o la momentul aderării. Această şansă se numeşte România, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astăzi cel mai redutabil susţinător al Republicii Moldova în procesul de integrare. Profit de această ocazie pentru a saluta rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova. Faptul că partidele proeuropene au reuşit să câştige oraşe importante, inclusiv Capitala, demonstrează dorinţa cetăţenilor de a îmbrăţişa şi de a-şi însuşi valorile europene şi hotărârea pentru susţinerea parcursului european. Sperăm cu toţii că această opţiune manifestată la alegerile locale se va concretiza foarte curând în constituirea unui guvern de coaliţie, cu o clară orientare proeuropeană, decis să continue reformele începute în Republica Moldova.

Klaus Iohannis

Iohannis a precizat că decizia de a oferi titlul de Doctor Honoris Causa preşedintelui Nicolae Timofti este legată de „determinarea şi curajul” cu care acesta s-a implicat pentru împlinirea destinului european al ţării sale.

Este a doua întrevedere dintre cei doi şefi de stat, după vizita pe care Klaus Iohannis a făcut-o, în februarie, în Republica Moldova, imediat după ce a preluat mandatul de preşedinte.