4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:15
No menu items!

Iohannis mai prinde o deplasare externă pe final de mandat

spot_img

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 7-8 noiembrie 2024, la cel de-al cincilea Summit al Comunităţii Politice Europene (CPE) şi la reuniunea informală a Consiliului European, care se vor desfăşura la Budapesta, Ungaria.

”Comunitatea Politică Europeană reprezintă un format de tip interguvernamental de dialog politic între statele europene, cu scopul cooperării pe teme de interes comun, în vederea consolidării securităţii şi stabilităţii pe continentul european. Summitul CPE de la Budapesta va cuprinde o sesiune plenară, în care discuţiile se vor concentra pe provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situaţia din Ucraina, şi mese rotunde în cadrul cărora liderii vor aborda teme specifice de interes comun, precum migraţia şi securitatea economică”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în cadrul dezbaterilor, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea unei poziţii unite şi ferme a liderilor în ceea ce priveşte situaţia de securitate din regiune, precum şi continuarea sprijinului pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.

”De asemenea, preşedintele României va participa la masa rotundă în care se vor dezbate aspecte legate de migraţie. Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru identificarea de soluţii la nivel european în domeniul gestionării migraţiei ilegale, pe termen scurt, dar şi printr-o abordare mai cuprinzătoare pe termen lung, care să permită o mai mare coeziune şi eficienţă la nivel european în abordarea acestui fenomen”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Reuniunea informală a Consiliului European, găzduită la Budapesta de Preşedinţia ungară a Consiliului Uniunii Europene, are în vedere o dezbatere aprofundată cu privire la competitivitatea europeană, o temă prioritară pe agenda UE din următorii ani.

”Liderii UE au ca obiectiv adoptarea Declaraţiei politice privind un Nou Pact European pentru Competitivitate, care să ghideze activitatea instituţiilor europene în domeniu, având în vedere urgenţa de a acţiona decisiv la nivelul UE în abordarea provocărilor actuale.

În cadrul dezbaterilor, Preşedintele României va sublinia rolul major al coeziunii şi al convergenţei, ca instrumente de realizare a obiectivelor de competitivitate ale Uniunii. Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, de asemenea, pentru eliminarea tuturor barierelor de pe Piaţa Unică şi pentru asigurarea deplină a libertăţii de circulaţie pe toate componentele sale”, a mai transmis sursa citată.

Luna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a mers în Muntenegru și la Bruxelles. Pentru a ajunge la Summitul UE şi la reuniunea Consiliului European Iohannis a plecat cu avionul privat, de la Sibiu, la Bruxelles.

Iar, deplasarea în Ungaria nu ar fi ultima sa călătorie externă în calitate de președinte. Chiar în penultima zi de mandat, Klaus Iohannis ar ajunge, din nou, la Consiliul European. 

 

                                                                                                              Adina Bucur