-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Iohannis: Mai e nevoie de timp pentru a citi motivarea deciziei CCR pentru revocarea lui Kovesi

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a citit motivarea Curţii Constituţionale referitoare la revocarea Codruţei Kovesi, precizând că mai are „un pic” de citit.

Şeful statului a anunţat că, la o primă lectură, motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar că mai este nevoie de timp pentru aprofundarea problemelor rezultate din text.

„Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină. Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea”, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia.

Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

„Putem să constatăm destul de uşor că PSD încearcă să amputeze puterile preşedintelui. Atenţie, un partid, PSD, încearcă să amputeze puterile preşedintelui României. De ce? Fiindcă actualul preşedinte al României are în multe privinţe altă părere decât majoritatea pesedistă din parlament. Am văzut această dorinţă, prima oară când s-a modificat legea ANCOM, a continuat discuţia chiar când s-au discutat legile justiţiei, unde puterea preşedintelui a fost diminuată faţă de situaţia anterioară a legilor în vigoare. Nu cumva aceste legi au fost modificate şi pentru a diminua puterea preşedintelui? E clar că PSD încearcă cu toate mijlocele de care dispune să diminueze puterea preşedintelui. Din păcate, decizia CCR e în aceeaşi logică, de diminuare a rolului preşedintelui, în numirea şi revocarea unui procuror”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai anunţat, marţi, că este dispus să pună, în cadrul unei dezbateri, mai multe întrebări care reies din motivarea CCR, precizând că un referendum „poate să fie la finalul unei astfel de dezbateri”.

„Dacă citim motivarea, se pune întrebarea care mai este statutul procurorilor în România. Mai sunt procurorii independenţi sau sunt duşi procurorii mai degrabă în subordinea ministrului Justiţiei, decât sub autoritatea ministrului, aşa cum scrie în Constituţie. Este o întrebare la care trebuie să răspundă. O altă întrebare este de ce avem un ministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută fără să se ţină seama de avizul CSM? Cum poate CSM să-şi îndeplinească rolul de garantare a independenţei justiţiei, dacă CSM nici nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror şef. Iată întrebări la care încet încet trebuie să înceapă să răspundă şi unii şi alţii. Sunt dispus să pun aceste întrebări într-o dezbatere publică. Un referendum poate să fie la finalul unei astfel de dezbateri. Poate este nevoie de o clarificare în Constituţie”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a mai precizat că poate trebuie să gândim împreună dacă arhitectura statului este bine gândită sau dacă trebuie introduse noi mecanisme care să garanteze că nu ne îndepărtăm de la valorile democratice.

„Poate e nevoie să vedem ce persoane pot fi chemate la conducerea statului. Revenim la discuţia din toamna lui 2016 şi atunci lucrurile au fost interpretate în fel şi chip. Care sunt paşii juridici urmează să vă lămuresc atunci când împreună cu juriştii din Administraţie ajungem la o concluzie. E vorba de o speţă care cu siguranţă va avea efecte asupra felului în care funcţionează statul în continuare. Nu putem face greşeala să aplicăm mecanic nişte lucruri, fiindcă riscul este să ne găsim într-o formă fără fond. Noi nu avem nevoie de un stat care să fie o formă fără fond, ci de un stat puternic şi atunci trebuie să găsim răspunsurile la aceste întrebări. Motivarea foarte amplă scrisă de CCR ne dă câteva indicaţii, ne ridică probleme. Nu putem face următorul pas până nu clarificăm ce anume ni se transmite în motivare”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Valeriu Motoc