1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:44
No menu items!

Iohannis i-a ordonat ambasadorului român la UE să voteze pentru Kovesi (Digi 24). Dăncilă dăduse garanții că nu se va întâmpla așa

spot_img

Președintele Klaus Iohannis i-a telefonat direct ambasadorului român la UE, Luminița Odobescu, și i-a cerut ca România să voteze pentru Laura Codruța Kovesi, în COREPER. Anterior, VIorica Dăncilă a precizat că Guvernul nu o susține pe Kovesi și că Luminița Odobescu nu va vota pentru.

Potrivit Digi 24, Luminița Odobescu a votat pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi, în COREPER, asta deși premierul Viorica Dăncilă a spus public că ambasadorul român nu o va susține pe Kovesi.

Viorica Dăncilă anunța, cu o zi înainte, că reprezentantul României nu o va susține pe Laura Codruța Kovesi.

„Am spus și repet acest lucru. Nu susținem un mandat pentru Laura Codruța Kovesi. Nu susținem acest mandat pentru că mi se pare o abordare firească, atunci când există suspiciuni asupra unui om, indiferent de funcția pe care o ocupă, trebuie să lămurească aceste lucruri și pe urmă să ocupe această funcție. Îmi mențin poziția pe care am avut-o. Am văzut că o anumită persoană a venit în spațiul public cu această informație care nu îi face cinste. Mai mult, este o persoană care a numit-o pe Kovesi și acum îi acuză pe alții de ceea ce a făcut domnia sa. Neg categoric acest lucru. Eu nu fac astfel de târguri, de trocuri politice. Nu s-a pus problema unei asemenea înțelegeri, singurele mele negocieri sunt în favoarea României. Cei care fac astfel de acuzații, pentru buna informare din spațiul public, trebuie să vii și cu dovezi în acest sens dacă vrei să fii o persoană respectată”, a declarat Viorica Dăncilă, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

Valeriu Motoc