1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:46
No menu items!

Iohannis, după discuția cu Biden: „Situația continuă să fie critică”

spot_img

Klaus Iohannis a participat, vineri seară, la o teleconferință cu liderii UE NATO, condusă de Joe Biden, pe tema crizei din Ucraina și tensiunilor uriașe cu Rusia din aceste momente. La final, șeful statului a transmis că situația de securitate continuă să fie critică.

”Apel de coordonare important găzduit de președintele Biden, întrucât situația de securitate continuă să fie critică. Trebuie să ne arătăm unitatea și să continuăm să consolidăm și mai mult descurajarea și apărarea NATO pe Flancul Estic”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Administraţia Prezidenţială a transmis ulterior, într-un comunicat de presă că noile consultări s-au înscris în linia eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare şi vin în continuarea discuţiilor în format similar, care au avut loc la data de 11 februarie 2022, de asemenea la iniţiativa Preşedintelui Biden.  

La discuţii au mai participat Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, Prim-Ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Italiei, Mario Draghi, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Preşedintele Consiliului European, Charles Michel. 

Această nouă rundă de consultări transatlantice a avut loc în contextul intensificării acţiunilor provocatoare ale Federaţiei Ruse, dublate de o retorică tot mai intensă în scopul dezinformării şi intimidării. Liderii au analizat, cu acest prilej,  cele mai recente informaţii din teren şi paşii următori care trebuie avuţi în vedere, inclusiv măsurile cuprinzătoare de răspuns, necesare pentru creşterea nivelului securităţii pe continentul european şi descurajarea utilizării forţei militare de către Rusia. Accentul a fost pus pe importanţa continuării demersurilor politico-diplomatice în vederea dezescaladării concrete, verificabile şi a evitării unui conflict.

Sursa citată a precizat că, în intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat oportunitatea continuării consultărilor în acest format şi importanţa crucială a menţinerii coordonării strânse şi a unităţii aliate şi transatlantice în aceste momente critice pentru întreaga comunitate euroatlantică. 

”Preşedintele României a evidenţiat necesitatea finalizării pachetului cuprinzător de sancţiuni şi a transmiterii unor mesaje foarte clare privind hotărârea utilizării prompte a acestora în cazul deteriorării situaţiei. În egală măsură, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat importanţa respingerii ferme a oricăror încercări de a submina valorile şi principiile democratice pe care se bazează societăţile noastre. De asemenea, Preşedintele României a accentuat necesitatea întăririi posturii de descurajare şi apărare, în mod unitar şi coerent, pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, mai ales în sudul Flancului Estic. A subliniat că o astfel de abordare este singura în măsură să contribuie la menţinerea stabilităţii regionale, precum şi la securitatea Alianţei în ansamblul său, respectiv a tuturor cetăţenilor din statele aliate. În acest context, a reiterat aprecierea pentru solidaritatea arătată de liderii prezenţi pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi”, se mai arată în comunicat. 

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, totodată, că obiectivul strategic al asigurării consolidării posturii de apărare pe Flancul Estic trebuie să fie unul pe termen mediu şi lung, fiind parte a viziunii României asupra securităţii în perspectivă mai largă.

”Preşedintele României a reiterat sprijinul ferm al ţării noastre pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru dreptul acesteia de a decide în mod liber asupra politicii sale externe. De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România este pregătită să gestioneze toate implicaţiile actualei crize”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială. 

                                                                                                                    Adina Silav