Președintele Klaus Iohannis a continuat, miercuri, să se poziționeze în apărarea procurorilor, criticând din nou informațiile apărute în spațiul public privind abuzurile DNA și interpretând chiar și prevederile Constituției, în discursul susținut la bilanțul Parchetului General, construit după modelul celui pe care l-a avut deja la bilanțul DNA.
Astfel, Iohannis a declarat că în România a devenit un „obicei” să se dezbată statutul procurorilor, caz în care a susţinut că se face „în mod deliberat” o confuzie pentru a se încerca o slăbire a independenţei acestora.
„A devenit un obicei în România să se dezbată intens statutul procurorului, se invocă frecvent articolul din Constituţie care stabileşte că activitatea procurorilor se desfăşoară sub autoritatea ministrului justiţiei. Vreau să fiu foarte clar – sintagma din Constituţie este sub autoritatea ministrului justiţiei şi în niciun caz în subordinea ministrului justiţiei. Se face în mod deliberat o confuzie între aceste două sensuri, tocmai pentru a se induce ideea unui control mult mai amplu asupra procurorilor decât cel prevăzut de legea fundamentală. Este doar o încercare de a slăbi independenţa procurorilor şi de a legitima supunerea lor faţă de voinţa politicului, fapt inacceptabil„, a susţinut şeful statului.
Iohannis i-a felicitat pe procurori pentru activitatea derulată în anul 2017.
„Ministerul Public are un rol constituţional foarte bine definit, procurorul este un reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi un apărător atât al ordinii de drept, cât şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Alăturarea acestor atribuţii nu este întâmplătoare. În virtutea lor, procurorul se bucură de statutul de magistrat. Imparţialitatea, integritatea şi profesionalismul procurorului îl fac pe acesta responsabil de corecta şi completa intrumentare a dosarelor, cu deplina respectare a drepturilor civile ale tuturor celor implicaţi în procesul penal”, a adăugat Klaus Iohannis.
Iohannis invocă din nou interesele „penalilor”
Preşedintele Klaus Iohannis a mai declarat că în România se încearcă acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii şi a subliniat că aceştia sunt de aceeaşi parte a „baricadei” cu cei care doresc aplicarea legii.
„Observăm în unele discursuri politice şi mediatice o tot mai mare grijă faţă de soarta unor inculpaţi şi condamnaţi penal care sunt, evident, deranjaţi că sistemul judiciar îşi face treaba în ceea ce îi priveşte tulburându-le liniştea şi afectându-le bunăstarea. Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii. Dimpotrivă, procurorii sunt de aceeaşi parte a baricadei cu cei care vor aplicarea legii, iar de cealaltă parte se află câţiva indivizi certaţi cu legea care au tot interesul să decredibilizeze justiţia. (…)Constituţia României nu face nicăieri vorbire despre dreptul la linişte al celor care încalcă legea. Legea fundamentală prevede explicit că nimeni nu este mai presus de lege, că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, a spus Iohannis.
El a subliniat că magistraţii sunt cei care trebuie să se asigure că aceste dispoziţii constituţionale se aplică, astfel încât societatea românească să aibă certitudinea că democraţia se consolidează şi că viitorul său european nu este pus în pericol. El a punctat, în context, că este obligatorie existenţa unui cadru normativ clar şi predictibil, în care orice magistrat îşi desfăşoară activitatea independent şi eficient, fără să fie supus vreunei „comenzi din partea unei majorităţi politice conjuncturale şi vremelnice”.
„Asigurarea unui proces corect, înfăptuirea unei justiţii drepte, nevoia de locuri de detenţie care să asigure condiţii civilizate sunt de necontestat şi ţin de respectarea unor drepturi umane fundamentale. Din păcate, acum nu se discută despre chestiuni de fond, care pot fi în mod cert îmbunătăţite, ci se încearcă intimidarea celor care aplică legea. În acest context, cu atât mai important este ca magistraţii să nu uite niciun moment rolul esenţial pe care îl au nu doar în înfăptuirea actului de justiţie, ci şi ca reper de responsabilitate şi moralitate în societatea românească”, a mai afirmat Iohannis.
Preşedintele a susţinut că erorile, dacă există, trebuie corectate cu celeritate.
„Dacă se fac greşeli, cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere, iar acolo unde se constată abuzuri, sancţiunile trebuie aplicate urgent şi cu severitate„, a mai spus Iohannis. El a precizat că cea mai bună apărare împotriva oricăror încercări de denigrare a unei profesii este asigurarea unui standard înalt de etică şi profesionalism şi rezolvarea eficientă a acelor probleme punctuale care sunt „inevitabile în orice domeniu”.