1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:13
No menu items!

Iohannis cere prudență în politicile bugetare, în contextul negocierilor cu FMI

spot_img

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat îngrijorarea faţă de vulnerabilităţile care pot afecta cadrul fiscal-bugetar viitor și și-a exprimat îndoiala că România îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de un acord flexibil cu FMI, potrivit unui comunicat la Administrației Prezidențiale.

În întrevederea de marți cu Iohannis, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au prezentat cele mai importante evoluţii ale Programului de asistenţă cu caracter preventiv.

”Programul a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la voința Guvernului de a implementa reformele structurale asumate. În contextul în care, totodată, există serioase rezerve că România îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de un acord de tip Flexible Credit Line, Președintele României și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vulnerabilitățile care pot afecta cadrul fiscal-bugetar viitor. Referitor la bugetul pentru anul 2016, în cadrul discuţiilor a fost evidenţiată necesitatea ca România să nu se îndepărteze semnificativ de o abordare fiscal-bugetară prudentă, pentru a preîntâmpina o serie de riscuri macroeconomice”, se arată într-un comunicat al Președinției.

Iohannis cere păstrarea sub control a deficitului bugetar, ”ca element de responsabilitate şi prudenţă la nivelul deciziilor de politică economică, astfel încât prognozele economice favorabile să fie reflectate de o creştere economică sustenabilă”, în contextul în care opoziția parlamentară critică intenția Guvernului de a scădea taxele și de a crește salariile în sistemul public, riscând mărirea deficitului.