1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:21
No menu items!

Iohannis anunță creșteri de pensii:”E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari”

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, la Buzău, că Guvernul va veni cu un plan de creștere a pensiilor.

Întrebat ce opinie are despre o renegociere a PNRR privind pensiile, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că ar fi imoral şi incorect ca doar pensionarii să plătească preţul unei crize economice, iar nivelul pensiei acestora trebuie să fie unul decent.

„În condiţiile în care avem inflaţie, avem creşteri ale preţurilor la energie şi peste tot, este evident că e nevoie ca şi pensionarii să aibă un minim de creştere al pensiilor. Asa cum cresc salariile, trebuie să creasca si pensiile. E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum este altcineva, care este în deplinătatea forţelor. Pensionarii stau în ceea ce primesc, pensia lor, şi atunci mi se pare rezonabil să fie adaptat acestei situaţii. Sunt convins că Guvernul va veni cu un plan serios care abordează frontal această chestiune”, a afirmat Klaus Iohannis, după vizită de marţi la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Buzău.

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş, a spus luni, despre procentul din PIB pentru pensii, condiţie în PNRR, că ar fi de dorit, dar acest lucru îl vor vedea pe perioada în care va avea loc negocierea, ca Guvernul României şi în general al statelor membre, să aibă acest spaţiu bugetar liber pentru a se putea sprijini populaţia aflată în acest risc de sărăcie extremă.

                                                                                                                    Adina Silav