-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:05
No menu items!

Iohannis a promulgat Codul de procedură fiscală

spot_img

Anunțul a fost făcut luni de Administrația Prezidențială

iohannis-presa

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală, a anunțat Administrația Prezidențială.

Codul de Procedură Fiscală a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 24 iunie, dată la care a fost aprobat şi Codul Fiscal.

Decizia a fost luată de deputaţi cu 306 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Proiectul de lege privind Codul de procedură fiscală a fost adoptat de Senat, prima cameră sesizată, pe 28 aprilie, fiind înregistrate 67 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi 17 „împotrivă”.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat la acel moment, la Senat, că prin noul Cod de procedură fiscală se doreşte „simplificarea procedurilor administrative de recuperare a creanţelor fiscale, îmbunătăţirea echilibrului drepturilor şi obligaţiilor celor două părţi ale raportului juridic fiscal, respectiv contribuabil şi organul fiscal, dar şi clarificarea unora dintre instituţiile juridice susceptibile de interpretare”.

Un alt obiectiv constă în „asigurarea unei stabilităţi şi predictibilităţi pe termen lung a normelor scrise în actul normativ propus a fi rescris”.

Totodată, se are în vederea simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale, „claritate şi accesibilitate prin eliminarea interpretărilor”, prin corectarea neconcordanţelor existente în prezent între Codul de procedură fiscală şi Codul Fiscal sau alte legi speciale.

Teodorovici a precizat că o altă prioritate a documentului este „o eficienţă a activităţii de administrare a impozitelor şi taxelor”.

Vineri, Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare doar după o „riguroasă analiză” a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

R.D.