-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:30
No menu items!

Ioan Păcurar, chestorul bogat cu avere nejustificată, a cerut pensionarea

spot_img

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, Ioan Păcurar – chestorul bogat cu avere nejustificată – a cerut conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să-i aprobe pensionarea.

„Începând cu 20 septembrie, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Ioan Păcurar, a solicitat conducerii Ministerului Afacerilor Interne încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare. Cu acest prilej, domnul chestor de poliţie Ioan Păcurar adresează mulţumiri tuturor celor cu care a colaborat şi care l-au înţeles, sprijinit şi ajutat în activitatea profesională desfăşurată”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de IPJ Cluj.

Sursa Zilei dezvăluia, la începutul lunii iulie a acestui an, că ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, și-a trimis Corpul de control la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Cluj, la șefia căruia se afla Ioan Păcurar. Asta după ce, la începutul acestui an, Corpul de control al IGPR a descoperit o serie de nereguli în activitatea polițiștilor conduși de Păcurar, fără ca până acum să existe însă vreo propunere de sancțiune în acest caz.

În plus, pe 18 iunie, în cadrul campaniei „Pete pe epoleți”, Sursa Zilei dezvăluia cum Ioan Păcurar este menținut în funcție, deși magistrații Curții de Apel Cluj au decis să-i confiște 190.000 de euro, nejustificați, din averea dobândită din fotoliul de șef al Poliției clujene. Mai mult, chestorul Păcurar era suspectat și de evaziune fiscală dintr-o serie de tranzacții imobiliare, probele în acest sens fiind transmise magistraților de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Raluca Dan