-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:24
No menu items!

Ioan Oltean, urmărit penal pentru corupție UPDATE

spot_img

  • UPDATE

DNA a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirrea penală împotriva lui Ion Oltean pentru folosirea influenței sau autorității funcției de vicepreședinte/secretar general al unui partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată și pentru favorizarea infractorului.

„Din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010 – 2011, în calitate de președinte al organizației județene Bistrița – Năsăud a unui partid, de vicepreședinte (2001 – 2011), respectiv secretar general al aceluiași partid (mai 2011 – iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean și-a exercitat influența asupra președintelui, respectiv asupra vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Bistrița Năsăud, precum și asupra unor înalți demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale și a Turismului și Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitațiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte”, se arată în comunicatul de presă remis joi de DNA.

De asemenea – susțin procurorii – „există indicii certe cu privire la săvârșirea, de către învinuitul Oltean Ioan, a infracțiunii de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupție, în sensul că, în seara zilei de 22 martie 2012, a încunoștințat două persoane cu privire la faptul că a doua zi urmau a fi efectuate, de către Direcția Națională Anticorupție, percheziții la domiciliile acestora, într-un dosar penal în care erau cercetate pentru fapte de corupție în legătură cu procedurile de achiziție și contractele derulate de Consiliul Județean Bistrița”.

Deputatul PDL Ioan Oltean a venit joi după-amiază la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat într-un dosar, în legătură cu presupuse fapte de corupţie.

Surse judiciare au declarat că Oltean a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu – fostul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), transmite Mediafax.

În 15 februarie, Remus Baciu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că ar fi primit 270.000 de euro în schimbul soluţionării rapide a unor dosare de restituire de proprietăţi, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Şeful ANRP, George Băeşu, declara în ianuarie că aproape toate despăgubirile de valori mari, de milioane sau zeci de milioane de euro, din ultimii doi ani nu au fost acordate foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, ci unor persoane care au cumpărat drepturile litigioase, cei mai mulţi devenind „cazuri speciale”.

Încă de la instalare, Băeşu a criticat modul în care s-au dat despăgubirile, iar una dintre decizii a fost tocmai desfiinţarea dosarelor „cazuri speciale”, care acordau prioritate persoanelor în etate sau care sufereau de boli grave.

„Avem cesionari care după ce au dat un milion de euro au devenit cazuri speciale, pentru că sufereau de nu ştiu ce boală, şi s-a rezolvat cu rapiditate. Cât a fost dosarul unui pensionar nu era caz special, când a ajuns la un tânăr de 34 de ani care suferea de guturai s-a transformat imediat în caz special”, declara Băeşu.

Ioan Oltean a declarat, la intrarea în sediul instituţiei, că nu cunoaşte motivul pentru care a fost chemat la audieri.

„Am fost citat aici. Nu ştiu, o să vă spun când ies, deocamdată nu ştiu nimic”, a afirmat Ioan Oltean, care a venit însoţit de avocat.

În vârstă de 60 de ani, Ioan Oltean este parlamentar din 1996, fiind în prezent deputat de Bistriţa.

Lucian Mera

FOTO Liviu Untaru