-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:36
No menu items!

Ioan Niculae și Gheorghe Bunea Stancu, condamnați definitiv la închisoare

spot_img

Dosarul se referă la finanțarea campaniei electorale a lui Mircea Geoană

Ioan Niculae_SZ

Gheorghe Bunea Stancu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar Ioan Niculae, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Barac, la doi ani şi jumătate, cu executare, în dosarul ”Mită pentru PSD”, printr-o decizie definitivă luată joi de Curtea de Apel Bucureşti.

Anterior, la finalul procesului, procurorul DNA a spus că omul de afaceri Ioan Niculae și-a nuanțat declarația dată la instanță. Astfel, prima dată a declarat că nu i s-a cerut niciodată să sponsorizeze un partid, dar apoi și-a adus aminte că da, a susținut procurorul acuzării.

Pe 20 noiembrie 2013, Judecătoria sector 1, instanța de fond, i-a achitat pe Ioan Niculae și Gheorghe Bunea Stancu. Ei au fost trimiși în judecată de DNA pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană, de la PSD, la alegerile din 2009.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu și-a folosit influența și autoritatea rezultate din funcția de președinte al Organizației Județene Brăila a PSD pentru a obține, cu încălcarea dispozițiilor legale ce privesc finanțarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiți în campania electorală prezidențială desfășurată la sfârșitul anului 2009 .

Barac și Teodorescu au fost condamnați pentru realizarea efectivă a actelor și facturilor.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce au ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural – Transgaz şi Romgaz.