-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:04
No menu items!

Ioan Bendei și Mitică Dragomir scapă de condamnările în dosarul televizării meciurilor de fotbal

spot_img

Ioan Bendei, administratorul RCS – RDS, și Dumitru Dragomir au scăpat de condamnările la câte 4 ani de închisoare în dosarul televizării meciurilor de fotbal, pronunțate în ianuarie 2019 de Tribunalul București. Cei doi au făcut apel, iar Curtea de Apel București a desființat sentința Tribunalului București.

Luni, Curtea de Apel Bucureşti a dispus rejudecarea de la zero a dosarului în care fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir primise o condamnare la instanţa de fond de 4 ani închisoare cu executare, fiind acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită de la administratorul RCS/RDS, Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1.

„În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Bădiţă Florin Bogdan, Bendei Ioan, SC BODU SRL, Dragomir Bogdan Dumitru, Dinei Mihai, Dragomir Dumitru, SC INTERGRASOFT SRL, Oprea Alexandru, SC RCS&RDS SA şi Bulgac Serghei împotriva sentinţei penale nr. 37/15.01.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 31983/3/2017. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă – Curtea de Apel Bucureşti. Judecata îşi va relua cursul începând cu procedura camerei preliminare, conform art. 342 şi urm. C.pr.pen. In baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.11.2021”, se arată în minuta Curții de Apel București.

Dalia Constantin