1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:00
No menu items!

Investitorii străini au încasat din România, în 2012, peste 1,26 miliarde de euro

spot_img

economie investitii striane crestere

Veniturile nete obținute de investitorii străini direcți în anul 2012 s-au ridicat la 1,26 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere cu 856 de milioane de euro față de 2011. Veniturile nete sunt constituite din veniturile din participaţii la capital şi din veniturile nete din dobânzi.

Potrivit BNR, veniturile din participaţii la capital reprezintă profiturile obţinute de întreprinderile investiții străine directe (ISD), în valoare de 4,7 milioane de euro, diminuate cu pierderile înregistrate de întreprinderile ISD în sumă de 4,36 milioane de euro, înregistrând pentru anul 2012 un nivel de 331 milioane euro.

Prin diminuarea veniturilor din participaţii la capital cu valoarea dividendelor repartizate în anul 2012 investitorilor străini direcţi (în sumă de 2,21 miliarde de euro) se obţine o pierdere netă, pe ansamblul ISD, de 1,88 miliarde de euro, calculată conform metodologiei internaţionale de determinare a profitului reinvestit.

Veniturile nete din dobânzi primite de către investitorii străini direcţi la creditele acordate firmelor lor din România, atât direct, cât şi prin alte companii nerezidente din cadrul grupului, au însumat 936 milioane euro.

”Activitatea întreprinderilor investiţie străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitiv asupra comerţului exterior al României, contribuţia acestora la exporturile de bunuri fiind de 70,3%, în timp ce la importuri este de 62,6%”, arată BNR.

În ceea ce priveşte soldul balanţei comerţului cu bunuri a întreprinderilor ISD din diferitele ramuri economice, industria prelucrătoare este principala ramură cu excedent comercial (3,9 miliarde de euro), aceasta datorându-se în special subramurilor mijloace de transport (excedent de 2,2 miliarde de euro), metalurgie (excedent de 1,39 miliarde de euro), produse din lemn, inclusiv mobilă (excedent de 1 miliard de euro) şi textile, confecţii şi pielărie (excedent de 959 de milioane de euro).

Trebuie menţionat că agricultura, silvicultura şi pescuitul, deşi înregistrează ISD la un nivel relativ redus (2,4% din soldul ISD la 31 decembrie 2012), constituie singura ramură economică, exceptând industria, în care întreprinderile ISD au înregistrat excedent în comerţul cu bunuri (315 milioane de euro).

În toate celelalte ramuri întreprinderile ISD au înregistrat deficit comercial.

Cosmina Croitoru