-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:55
No menu items!

Investitorii americani în România: Noile taxe ale lui Ponta, fără precedent în ultimii 20 de ani

spot_img

amcham

Camera de Comerț Româno-Americană (AmCham România) și-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la noul val de taxe, recent anunțate de Guvernul român. ”Această creștere a taxelor și impozitelor, fără consultarea transparentă cu mediul de business, va duce la o majorare, fără precedent în ultimii 20 de ani, a poverii fiscale pentru contribuabilii români”, a transmis AmCham.

Totodată, lipsa de coerență și consistență în adoptarea de măsuri cu caracter fiscal, precum și intervențiile frecvente și imprevizibile ale Guvernului în economie crează distorsiuni în mecanismele pieței, dificultăți în planificarea afacerilor, cu consecințe deosebit de grave pentru mediul de afaceri românesc, atractivitatea investițională și competitivitatea economică a României, se arată în comunicatul AmCham.

„Dorim să atragem atenția în mod special asupra efectelor negative semnificative pe care le vor genera propunerile de accizare suplimentară a produselor petroliere, de modificare a metodologiei de calcul a accizelor și instituirea noului impozit aplicat asupra valorii contabile a construcțiilor speciale. Departe de a reprezenta o soluție sustenabilă pentru securizarea resurselor la bugetul statului, toate acestea vor determina creșterea evaziunii fiscale, diminuarea drastică a volumului de investiții, scăderea locurilor de muncă și dificultăți economice în cascadă. Măsuri precum creșterea prețului pentru carburanți sau taxe pe construcțiile speciale se vor reflecta în creșterea costurilor de producție și implicit a prețurilor produselor românești diminuând competitivitatea acestora pe piețele externe. Nu în ultimul rând, aceste propuneri vor atrage cel mai probabil deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României, nefiind în linie cu prevederile directivelor europene”, spun reprezentanții AmCham.

Ei consideră că adoptarea de modificări ale legislației fiscale și introducerea de noi impozite și taxe fără consultări cu mediul de afaceri și prin ignorarea semnalelor de alarmă transmise, într-un an în care specialiștii AmCham au contribuit intens și extensiv cu expertiză și recomandări fundamentate la rescrierea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală, pot duce la pierderea încrederii mediului de afaceri în corectitudinea și transparența instituțiilor statului, mai ales că aceste măsuri vin în pripă, fără analize de impact, ca urmare a ineficienței autorităților în colectarea resurselor preconizate.

Tot vineri, și Consiliul Investitorilor România și-a arătat îngrijorarea față de taxele anunțate de Guvernul Ponta, care vor duce la o scădere a creșterii economice. ”În opinia noastră, nu creşterea exagerată a fiscalităţii este soluţia pentru majorarea veniturilor bugetare, ci metode eficiente pentru colectarea taxelor”, a transmis FIA.

Cosmina Croitoru