1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:22
No menu items!

Investigatorul DNA, „sechestrat” cu avizul procurorului DIICOT. Ce se ascunde în spatele scandalului de la Constanța

spot_img

Motivarea judecătorilor Curții de Apel București (CAB) în cazul celor trei polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța arestați pentru că au bătut și sechestrat un polițist sub acoperire arată slaba pregătire a acestuia din urmă și, implicit, incapacitatea anchetatorilor de a strânge probe împotriva celor trei polițiști vizați de ancheta Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Astfel, „războiul” dintre poliţiştii de la Crimă Organizată şi polițiștii sub acoperire ai DNA a intrat în faza „la vedere” în noaptea de 2 spre 3 mai, atunci când primii s-au răzbunat pentru toate lunile în care au simţit că sunt monitorizaţi.

Sâmbătă, Parchetul General a încercat, prin reținerea poliţiştilor bătăuşi, să salveze investigaţia DNA care urmărea să scoată la suprafaţă corupţia din poliţia constănţeană. Cu toate acestea, pare abuzivă reținerea și arestarea celor trei, pe baza unui certificat medical care arată că polițistul lovit ar avea nevoie de doar opt zile de îngirjiri medicale și acuzația de lipsire de libertate – nesusținută de probe, în condițiile în care ofițerul acoperit a trecut drept traficant de droguri, iar polițiștii de la Crimă Organizată au avut un aviz al procurorului DIICOT pentru a-l reține. Asta cu atât mai mult cu cât infracțiunile grave pe care polițiștii de la Crimă Organizată le-ar fi comis  – și pentru care anchetatorii DNA susțin că au informații suficiente pentru a declanșa o anchetă –  trebuie probate pentru ca ei să fie aruncați după gratii.

Motivarea judecătorilor care au decis arestarea pentru 29 de zile a celor trei poliţişti constănţeni (Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoş Emil Petcu şi Vlad Ştefan Zaharia) arată că aceștia nu au respectat nicio procedură în anchetarea propriului coleg (acoperit ca traficant de droguri), prin urmare nu se justifică varianta lor de apărare.

Firul faptelor – reconstituit pe baza interceptărilor ambientale

În noapte de 2 spre 3 mai, investigatorul sub acoperire l-a abordat pe Dragoş Emil Petcu, care lucra și el sub acoperire, pe plaja din apropierea barului Kudos Beach. L-ar fi întrebat, conform anchetatorilor, dacă doreşte să cumpere „ceva care să-l ajute să se simtă mai bine”, fără însă să specifice ce avea la vânzare. A scos în schimb, din buzunar, un plic cu o substanţă vegetală de culoare verde (proba preconstituită).

În acel moment, ar fi intervenit seniorul grupului, Mircea Bogdan Teodorescu, care şi-a declinat identitatea de poliţist şi i-a luat investigatorului portmoneul din buzunar şi telefoanele mobile. Investigatorul acoperit le-a spus că este cazat la hotelul Coral, iar poliţiştii „l-au condus şi au intrat în camera deţinută de acesta”.

Judecătorii susţin că poliţiştii au intrat fără a avea autorizaţie de percheziţie şi au ridicat suma de 2.700 de lei pe care le-a arătat-o investigatorul acoperit. Suspectând că traficantul este investigator acoperit, poliţiştii de la crimă organizată ar fi declanşat o „acţiune susţinută de supunere a investigatorului la suferinţe puternice, fizice şi psihice” pentru a obţine mărturisirea că este ofiţer acoperit, dar şi pentru „lipsa de loialitate”.

Procurorii Parchetului General au obţinut arestarea preventivă a celor 3 poliţişti susţinând că ofiţerii de la crimă organizată s-au răzbunat pe „îndrăzneala ofiţerului acoerit de a testa probitatea lor profesională”.

Investigatorul acoperit ar fi fost bătut nu doar în camera de hotel, ci şi în parcarea Clubului Enigma şi în maşina de serviciu. „T.F.C. a fost încătuşat, fără a fi întrunite cerinţele legale, a fost lovit cu pumnii în zona capului, a fost complet dezbrăcat în parcare, lovit la picioare cu o bâtă, ameninţat cu arma, lipită de tâmplă şi apoi de abdomen, acţiune ce a culminat cu acţionarea de către Ştefan Vlad Zaharia a trăgaciului pistoului Glock (arma sa de serviciu) în timp ce ţeava era lipită de abdomenul investigatorului, apoi a încărcat ostentativ arma, ameninţând că-l împuşcă pe el, pe familia lui şi pe cei care l-au trimis”.

Ofiţerul acoperit a fost dus apoi în sediul poliţiei, spun cei de la Parchetul General, şi reţinut timp de mai multe ore sub aceeaşi acuzaţie de trafic de droguri. Anchetatorii suţin chiar că, deşi au ştiut de la ora 01.40 că „traficantul de droguri” e investigator acoperit, Mircea Bogdan Teodorescu a vorbit cu procurorul DIICOT abia la ora 3.50. În aceeaşi dimineaţă, poliţiştii ar fi întocmit un act de constatare care ar cuprinde mai multe menţiuni false: „se atestă, necorespunzător adevărului: că investigatorul i-ar fi invitat pe învinuiţi în camera de hotel; că s-ar fi realizat o predare-primire voluntară a sumei de 2700 de lei, omiţându-se în acelaşi timp descrierea acţiunilor nereuşite de deschidere a seifului din dotarea camerei, precum şi a altor acte specifice procedurii percheziţii domiciliare; că numitul T.F.C. a devenit agresiv, motiv pentru care ar fi fost necesară folosirea forţei pentru imobilizarea acestuia; că din cauza orei înaintate, nu s-a putut asigura prezenţa unui martor asistent, cu toate că făptuitorii nu au făcut niciun demers în acest sens, iar locul era intens circulat”.

Război între investigatorii acoperiţi sau „riscurile meseriei”

Deşi e de presupus că ofiţerul acoperit nu a participat singur la operaţiunea din noaptea de 2 spre 3 mai, abia în dimineaţa următoare procurorul DNA care instrumenta cazul (Viorel Cerbu), l-a sunat pe şeful DIICOT Constanţa (Laurenţiu Bratosin) să-i confirme că traficantul de droguri este „omul său”.

Instrumentarea dosarului arată nu doar lipsa de încredere între diferite structuri de poliţie şi parchet, cât mai ales lipsa de comunicare şi de răspundere a şefilor instituţiilor implicate în acest caz. De teamă să nu fie interpretat drept o imixtiune în acţiunea DNA sau, acum, a Parchetului General, niciun şef de poliţie nu a încercat clarifice situaţia de la Constanţa.

Dosarul ratat la DNA (ca urmare a deconspirării investigatorului) a fost declinat la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, condusă de Marius Iacob – cel care va prelua de săptămâna viitoare funcţia de adjunct la DNA.

Cazul este departe de a fi clarificat, deşi Curtea de Apel Bucureşti a emis mandate de arestare pe 29 de zile pentru cei trei poliţişti de la crimă organizată. Cei trei sunt cunoscuţi în Constanţa ca fiind parte a unui adevărat clan care gestionează afacerile pe piaţa cu droguri, lăudându-se chiar cu influenţa pe care ar avea pe lângă procurorii DIICOT locali.

Maia Constantin