1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:45
No menu items!

Investițiile străine directe au scăzut, în primele zece luni ale anului, cu peste 8%

spot_img

moneda euro

Investițiile străine directe (ISD) în România au scăzut, în perioada ianuarie – octombrie 2013, cu 8,2% față de perioada similară a anului trecut, arată datele BNR. Astfel, străinii au investit în țară 1,8 miliarde de euro în primele zece luni ale anului.

”Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România  au totalizat 1,8 miliarde de euro (în scădere cu 8,2% faţă de perioada ianuarie – octombrie 2012), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,3 miliarde de euro, iar creditele intragrup 482 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat de presă al băncii centrale.

Investiţiile străine directe nete au crescut anul trecut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,13 miliarde de euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau o scădere cu 11% comparativ cu 2011.

În anul 2012 investiţiile greenfield au înregistrat un nivel foarte redus, de numai 18 milioane de euro, iar investiţiile din categoria fuziuni şi achiziţii au avut un impact negativ de 5 milioane de euro. Ponderea predominantă în fluxul participaţiilor la capital, în 2012, a fost reprezentată de dezvoltările de firme, cu o valoare de 2,66 miliarde de euro, respectiv 99,5% din participaţii.

Soldul ISD a ajuns, la finele anului trecut, la 59 de miliarde de euro, din care 39,3 miliarde de euro participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit (66,4%) şi 19,86 miliarde de euro credit net primit de la investitorii străini (33,6%).

Din punct de vedere al orientării pe ramuri economice, investiţiie au vizat cu precădere, până la finalul anului 2012, industria prelucrătoare (31,3% din total). În cadrul acestei industrii, cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (6,7% din total), industria mijloacelor de transport (5,4%), metalurgia (4,9%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (3,7%) şi ciment, sticlă, ceramică (2,8%).

Pe lângă industrie, activităţile care au atras importante investiţii străine sunt intermedierile financiare şi asigurările (18,5% din total), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (11,4%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9,2%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (4,8%).

Cosmina Croitoru