-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:39
No menu items!

Invazie de buburuze pe litoral. Explicațiile specialiștilor

spot_img

Plajele de pe litoralul Mării Negre sunt „luate cu asalt” zilele acestea de insecte, iar cele mai vizibile sunt buburuzele. Acestea se aşează peste tot, inclusiv pe corpurile turiştilor întinşi pe şezlonguri. Iar unii se plâng că și pișcă, transmite Antena3.

Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian Bîlbă, a explicat pentru Radio Constanţa de ce au ieşit gărgărițele pe plajă.

„Buburuzele, numite impropriu gărgăriţe sau mămăruţe, sunt nişte insecte micuţe, toxice, urâte pentru păsări, frumoase pentru noi…Atunci când se încălzeşte şi dacă se încălzeşte şi brusc, ies multe. Ele trebuiau să iasă de vreo lună, dar a tot fost frig şi asta le-a oprit din stadiul de adult epibiont, un adult care stă şi doarme, adică doarme de frig. Cum a dat căldura, toată lumea s-a trezit, sunt multe, invazia este mare, au ieşit brusc şi au ajuns peste tot.”

Acum, ele caută să mânânce, să se reproducă şi să-şi depună ponta, spune specialistul.

„Sunt foarte interesante şi pentru că ele consumă numai afide, adică numai păduchi de plante, sunt bune, sunt foarte bune”. Pentru oameni ele nu sunt dăunătoare, pot fi, cel mult, deranjante.