-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:41
No menu items!

Învățământul românesc, în pericol. Mii de elevi au abandonat școala în acest an

spot_img

Nu mai puțin de 102.011 elevi care erau înscrişi în şcoli în anul trecut nu au fost regăsiţi în anul școlar 2017-2018: 13.471 dintre ei au abandonat sistemul de educaţie, peste 8.000 s-au retras, iar aproximativ 21.500 nu s-au mai prezentat la ore, potrivit datelor prezentate de ministrul educaţiei, Liviu Pop.

„Analizând datele oficiale din S.I.I.I.R. (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România) constatăm că în anul şcolar 2016-2017 am avut 2.993.405 de elevi. Trist este că 102.011 de elevi ( adică 3.41% din cei 2.993.405) nu au fost regăsiţi în anul şcolar următor. Ştim doar că 13.471 de elevi au abandonat şcoala, 8.096 de elevi s-au retras, 22.086 de elevi au plecat în străinătate, 13.181 de elevi au fost exmatriculaţi, 21.489 de elevi nu s-au mai prezentat la şcoală, iar 437 de elevi au decedat”, a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, ministrul Liviu Pop.

Potrivit lui Pop, în anul şcolar 2015-2016, au fost înscrişi 3.018.354 de elevi. Dintre aceştia, 122.572 de elevi, adică 4.06%, nu au fost regăsiţi în anul şcolar următor, iar în anul şcolar 2014-2015 au fost 3.061.404 de elevi din care 107.283 de elevi, adică 3,50%, nu au fost regăsiţi în anul următor.

„Politicile publice ale Ministerului Educaţiei implementate prin programul de guvernare trebuie să reducă acest procent sub 1,5% în următorii trei ani. Avem un set de măsuri necesare şi suficiente care vor duce la îndeplinirea acestui obiectiv”, a mai precizat ministrul educației.