-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:48
No menu items!

Invalizii, veteranii și văduvele de război vor primi, lunar, o indemnizaţie în valoare de 50% din câştigul salarial mediu brut

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2021 pentru completarea art. 1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, potrivit Agerpres.

Prin actul normativ se instituie acordarea unei indemnizaţii de gratitudine invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Potrivit legii „invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizaţie de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata”.

Indemnizaţia de gratitudine nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor acordate prin Legea 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, mai prevede actul normativ.

Această indemnizaţie, care este acordată începând cu iunie 2021, se cumulează cu alte indemnizaţii şi sporuri.

D.Constantin