-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:05
No menu items!

Inundații în Italia: Un român a fost salvat cu elicopterul. Alţi doi români au fost surprinşi la furat într-o zonă afectată

spot_img

Un elicopter al Pompierilor italieni a intervenit într-o zonă izolată din cauza inundaţiilor, salvând patru cetăţeni elveţieni şi un român

inundatii10inundatii5

Un cetăţean român şi patru elveţieni au fost salvaţi cu elicopterul dintr-o zonă afectată de inundaţii, în regiunea italiană Toscana, anunţă autorităţile italiene, informează Mediafax.

Operaţiunea de salvare a celor cinci sinistraţi a avut loc marţi seară în localitatea Marciano, situată în Parcul natural Maremma, în regiunea Toscana (centrul Italiei).

Potrivit site-ului Ticinonline.it, un elicopter al Pompierilor italieni a intervenit într-o zonă izolată din cauza inundaţiilor, salvând patru cetăţeni elveţieni şi un român care are domiciul în Italia.

Cei cinci au fost transportaţi în siguranţă la baza militară din Grosseto (Toscana), unde au primit asistenţă specializată.

Doi români au fost surprinşi la furat într-o zonă din Italia afectată de inundaţii

Doi imigranţi români au fost arestaţi în oraşul italian Genova sub acuzaţia că au comis furturi în zone părăsite de localnici din cauza inundaţiilor, relatează site-ul de ştiri IlSecoloXIX.it.

Cei doi români, cu vârste de 24 şi 34 de ani, au fost surprinşi în flagrant de carabinieri în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un vehicul adus de aluviuni. Imigranţii au fost arestaţi în Piaţa Kennedy din Genova, unde au fost aduse de aluviuni numeroase vehicule, după cedarea unui baraj din zona Bisagno alla Foce.

De la producerea inundaţiilor, vinerea trecută, autorităţile italiene au arestat 22 de indivizi suspecţi de comiterea unor furturi în zonele calamitate.

Trei persoane au murit, iar câteva mii au fost evacuate în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren provocate de precipitaţiile abundente care au loc în nordul Italiei de aproape o săptămână. Situaţia este foarte gravă în regiunile Liguria, Toscana şi Friuli-Venezia Giulia.