3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:34
No menu items!

INUNDAȚII în țară. Zeci de oameni din Novaci (Gorj), evacuați. Un mort și un dispărut în Argeș VIDEO/UPDATE

spot_img

În județele Vâlcea, Olt, Gorj, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova zeci de localităţi au fost afectate de apele revărsate, drumuri naţionale şi judeţene au fost blocate, iar gospodăriile oamenilor au fost inundate

inundatii_valcea

  • UPDATE

Primarul din Vaideeni, Daniel Băluță Achim, a declarat, marți, că pârâul din comună nu a avut niciodată un debit aşa mare, 30 de case fiind grav afectate de apele revărsate.

Nu a fost niciodată un astfel de debit de când sunt locuitorii aici. Asta i-a şi determinat să-şi facă locuinţe aici în zona asta. Sunt în jur de 30 de gospodării afectate puternic, dar sunt şi altele în care a fost luat pământul, şi aşa putem să zicem că sunt până la 60 de gospodării. Oamenii sper să înţeleagă că este o situaţie deosebită care nu ne aparţine nouă, care a venit aşa, pe nepusă masă, şi oricât ai fi de pregătit ai impresia că nu putem răspunde tuturor solicitărilor.

Daniel Băluță Achim
primar Vaideeni, Vâlcea

Primarul a adăugat că pârâul are, în unele locuri, debitul mărit de zece şi chiar de 15 ori.

„Am hotărât ca sinistraţii să fie cazaţi în căminul cultural şi în şcoală. Avem paturi, avem tot ce ne trebuie”, a mai spus edilul.

  • UPDATE

Olt: două persoane au fost salvate din calea apelor, o persoană este dată dispărută, iar patru sunt izolate.

Pompierii au salvat marți la Făgețelu, județul Olt, două persoane, o femeie și un bărbat care au fost surprinși de viitură.

Femeia a fost surprinsă de o viitură și a reușit să se prindă de un stâlp unde a reușit să rămână până au ajuns pompierii cu o barcă pneumatică, iar bărbatul este un cioban din Făgețelu, care a fost căutat timp de două ore în zona inundată, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Dan Nedeloiu.

Acesta a precizat că în zona inundată din localitatea Bărăști este căutat un bărbat care se afla pe câmp și care a fost dat dispărut și este posibil să fi fost surprins de viitură.

Potrivit lui Nedeloiu, în localitatea Teiuși patru persone sunt izolate pe o insulă aflată într-o zona inundată, iar spre acestea se îndreaptă echipaje de pompieri.

Pompierii intervin, de altfel, în mai multe localități pentru evacuarea apei din gospodării și pentru salvarea bunurilor.

  • UPDATE

Bărbatul de 72 de ani luat de viitură în localitatea argeşeană Vedea a fost declarat mort de medicii SMURD, care au încercat timp de câteva zeci de minute să-l resusciteze.

Reprezentanţi ai Prefecturii Argeş au precizat că bărbatul se afla în căruţă în momentul în care a venit o viitură puternică, iar calul s-a speriat, bătrânul căzând din căruţă şi fiind luat de ape.

Potrivit acestora, în momentul în care a fost găsit, bărbatul se afla în stop cardio-respirator, iar echipajul medical a încercat să-l resusciteze timp de câteva zeci de minute, fără rezultat.

Tot în judeţul Argeş, o persoană a fost dată dispărută, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care nu a putut furniza detalii.

  • UPDATE

O persoană din localitatea argeşeană Vedea care a fost surprinsă de viitură a fost resuscitată de un echipaj SMURD, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit primelor informaţii oferite de ISU, persoana respectivă are semne vitale, iar un echipaj SMURD încearcă resuscitarea acesteia.

  • UPDATE

Un număr de 42 de persoane din comuna vâlceană Vaideeni rămase izolate pe o insuliţă, marţi după-amiază, între apele umflate ale pârâului Luncavăţ, au fost evacuate cu elicopterele, mai multe case din cătunul în care locuiau acestea fiind luate de viitură, ca şi animalele din gospodării.

Elicopterele trimise la Vaideeni, în judeţul Vâlcea, au scos dintre ape 42 de persoane rămase izolate pe o insuliţă înconjurată de viituri, a declarat prefectul judeţului Vâlcea, Dumitru-Nicu Cornoiu, aflat la Vaideeni.

Potrivit acestuia, mai multe case din cătunul din care cei 42 de oameni au fost evacuaţi au fost luate de ape, la fel şi animalele din gospodăriile localnicilor.

Nu se poate spune câte case au fost distruse şi luate de viituri, pentru că nimeni nu poate ajunge acolo. Pe insula formată între ape au aterizat elicopterele care au luat oamenii. Este o imagine de coşmar, e ceva infernal, copaci întregi au fost luaţi şi sunt purtaţi de ape.

Dumitru-Nicu Cornoiu
prefectul județului Vâlcea

Potrivit prefectului, oamenii evacuaţi vor fi duşi la şcoală sau la unele pensiuni existente în zonă, precizând că nu există probleme legate de spaţiile de cazare, deşi numărul persoanelor care nu vor mai avea unde să se întoarcă acasă în cătunul distrus de ape ar putea ajunge la aproape 100, în condiţiile în care nu toţi se aflau în localitate în momentul în care au venit viiturile.

Potrivit prefectului, multe dintre persoanele evacuate nu au posibilităţi financiare şi vor avea nevoie de ajutor din partea autorităţilor pentru a-şi reface casele luate de viituri.

Vaideeni nu este singura localitate din judeţul Vâlcea grav afectată de inundaţii.

Astfel, o familie formată din trei persoane a fost evacuată dintr-o casă din localitatea Lăpuşata, la scurt timp după ce oamenii au fost scoşi din zona de pericol casa fiind luată de viitură.

Prefectul a mai precizat că şi în localitatea Văldeşti mai multe familii au fost evacuate din casele din cauza viiturilor.

Secretarul de stat în MAI Raed Arfat a anunţat că au fost trimise elicoptere în sprijinul oamenilor şi în localităţile Rădeni, Vlădeasa şi Malaia.

De asemenea, marţi după-amiază, pe lângă drumurile naţionale 7A şi 65C, care au fost închise circulaţiei din cauza aluviunilor, pe alte două drumuri naţionale din judeţul Vâlcea au fost impuse restricţii.

Astfel, conform datelor furnizate de Poliţia Judeţeană Vâlcea, DN 67 B este blocat în localitatea Fârtăţeşti, iar în staţiunea Călimăneşti, unde s-au produs căderi de pietre şi vin viituri de pe versaţi, nu se circulă, traficul rutier fiind deviat pe centura oraşului.

Marţi după-amiază au fost inundate şi staţiunile Olăneşti şi Călimăneşti, dar şi localitatea Fârtăţeşti.

Zeci de persoane din oraşul Novaci, judeţul Gorj, sunt evacuate de către autorităţi, marți după-amiază, din cauza unei viituri de pste trei metri, după ce râul Gilort a depăşit cota de inundaţie şi a ieşit din matcă, în zonă fiind instituită starea de alertă.

Prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru, a dispus, marţi, evacuarea a aproximativ 75 de gospodării din Novaci, după ce debitul râului Gilort a crescut de câteva opri, apa a rupt diguri şi maluri de protecţie şi s-a revărsat pe străzi.

Viitura de peste trei metri s-a produs după ce în ultimele trei zile a plouat neîncetat, debitul râului Gilort crescând de câteva ori, iar cota de inundaţie a fost depăşită.

Prefectul de Gorj a precizat că în localitatea Novaci a fost instituită stare de alertă şi că în zonă au fost mobilizaţi zeci de pompieri, poliţişti şi jandarmi. Echipele de intervenţie evacuează 75 de gospodării, localnicii urmând să fie duşi în sala de sport şi în liceul din Novaci.

Alin Văcaru a mai spus că, până în prezent, nu sunt persoane dispărute şi crede că nici nu vor fi în perioada următoare, întrucât vor fi luate toate măsurile necesare pentru a fi evitate eventuale probleme.

Prefectul a menţionat că nu exclude ca în amonte să se producă o nouă viitură care să provoace noi inundaţii.

Vâlcea: Patru localități lovite de inundații

Două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt complet închise traficului rutier, marţi după-amiază, din cauza aluviunilor strânse pe carosabil care fac imposibilă circulaţia în siguranţă a autovehiculelor, ploile torenţiale continuând să producă inundaţii în mai multe localităţi din judeţ.

Conform datelor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, marţi după-amiază au fost închise circulaţiei rutiere drumul naţional 7 A care face legătura între staţiunea Voineasa şi localitatea Brezoi, drumul naţional 65 C care leagă localitatea Măldăreşti de Horezu şi drumul judeţean 676.

Ploile torenţiale continuă să provoace inundaţii, marţi după-amiază, în mai multe zone din judeţul Vâlcea, fiind afectate localităţile Brezoi, Drăgăşani, Drăgoeşti, Roşiile, Vaideeni, Lăpuşata şi Copăceni.

Argeş: 13 localităţi afectate ploile torenţiale

Un număr de 13 localităţi ale judeţului Argeş au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente din ultimele două zile, bilanţul prezentat de Prefectura Argeş arătând că printre obiectivele afectate se numără Centrul de transfuzii din Piteşti, dar şi o magistrală de gaze aparţinând Transgaz.

Potrivit datelor prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă de către prefectul judeţului Argeş, Mihail Oprescu, un număr de 13 localităţi au fost afectate în urma precipitaţiilor abundente din ultimele două zile.

Astfel, au fost inundate nouă case şi 30 de curţi şi anexe gospodăreşti din Piteşti, Ştefăneşti, Călineşti, Topoloveni, Stolnici, Leordeni, Mihăieşti, Corbeni, Bascov, Bradu, Căteasca, Arefu şi Dragoslavele.

Printre obiectivele afectate se numără Centrul de transfuzii din Piteşti, al cărui subsol a fost inundat, dar şi o magistrală a companiei Transgaz, care a fost avariată în comuna Valea Danului, alimentarea pe acest gazoduct fiind oprită.

Viiturile au avariat, de asemenea, un drum comunal şi două gabioane, unul la Mihăieşti şi altul pe un drum forestier la Corbeni. În cele două zile în care judeţul Argeş s-a aflat sub avertizări meteorologice şi hidrologice, peste 2.000 de familii au rămas fără alimentare cu electricitate din cauza avariilor produse pe reţeaua de alimentare, marţi nefiind alimentaţi peste 600 de consumatori şi localităţile Arefu, Cotmeana, Oarja, Nucşoara şi Săpata, unde şapte echipe ale furnizorului de energie electrică se află pe teren, lucrând la remedierea avariilor.

În ultimele ore, echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au intervenit la Câmpulung şi Topoloveni pentru degajarea a doi copaci dezrădăcinaţi, pomii fiind tăiaţi întrucât exista riscul ca aceştia să se prăbuşească. De asemenea, pompierii au intervenit în mai multe localităţi pentru evacuarea apei din curţi şi case inundate.

Dâmboviţa: gospodării inundate și restricții de trafic

Mai multe tronsoane de drumuri din judeţul Dâmboviţa au fost afectate din cauza furtunilor din noaptea de luni spre marţi în urma cărora pe carosabil au căzut pietre şi copaci, o alunecare de teren modificând cursul unui pârâu.

Conform datelor făcute publice de Prefectura Dâmboviţa, în urma fenomenelor meteorologice din noaptea de luni spre marţi circulaţia pe drumul naţional 71 între Târgovişte şi staţiunea Sinaia a fost parţial restricţionată, după ce aluviunile căzute de pe versanţi au îngreunat traficul rutier pe o distanţă de aproximativ 30 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şi alte tronsoane de drumuri au fost afectate ca urmare a ploilor şi a căderilor de copaci. Astfel, traficul rutier a fost restricţionat pe drumurile comunale 6 şi 124 din comuna Vişineşti, unde mai mulţi copaci au căzut pe carosabil, iar tronsoane de drum au fost acoperite de aluviuni. Tot în Vişineşti, drumul judeţean 710B este parţial blocat, circulându-se pe un singur sens pe mai multe tronsoane, după ce pârâul Cricovul Dulce s-a revărsat ca urmare a debitului foarte are al precipitaţiilor.

Ploile torenţiale au provocat, de asemenea, inundaţii în mai multe localităţi. La Vişineşti, patru gospodării din satul Sultani au fost inundate în cursul nopţii, iar spre dimineaţă apele s-au retras, urmând ca autorităţile locale să facă o evaluare a pagubelor.

În comuna Iedera, 15 gospodării au fost inundate de torentele formate pe versanţi în urma ploii abundente, iar în oraşul Pucioasa o locuinţă şi două gospodării au fost inundate după ce pârâul Bizdidel a ieşit din matcă şi s-au produs scurgeri de pe versaţi.

Conform Prefecturii Dâmboviţa, pârâul Ruda şi-a modificat cursul în ultimele ore din cauza unei alunecări de teren produse în comuna Iedera.

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi drumarii au acţionat în zonele afectate pentru limitarea efectelor inundaţiilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea meteorologică cod galben, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa, pentru intervalul 29 iulie (ora 10.00) – 29 iulie (ora 22.00), fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică accentuată.

Prahova: Şapte localităţi afectate de ploile torenţiale

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, ploaia torenţială din noaptea de luni spre marţi a provocat pagube materiale în oraşele Sinaia, Breaza şi Comarnic şi în patru comune ale judeţului.

La Breaza au fost inundate trei curţi şi două case, la Comarnic apa a intrat într-o locuinţă, un beci şi două curţi, iar la Sinaia o gospodărie a fost inundată.

Cea mai afectată dintre localităţile în care s-au produs inundaţii ca urmare a precipitaţiilor abundente este comuna Proviţa de Jos. Conform bilanţului făcut public de ISU Prahova, în această comună un beci şi trei curţi au fost inundate, patru animale au murit luate de viitură, iar şase autoturisme au fost avariate, fără a se înregistra victime omeneşti.

De asemenea, la Proviţa de Jos infrastructura a fost grav afectată de viituri, cinci podeţe fiind fie avariate, fie complet distruse, mai multe drumuri comunale şi săteşti fiind avariate sau acoperite de aluviuni, iar şapte poduri fiind colmatate de aluviuni şi arbori rupţi de viitură, dintre care un pod din satul Drăgăneasa este avariat în proporţie de 80 la sută.

Viitura puternică ce a lovit această localitate a afectat parţial două construcţii şi a inundat zece hectare de teren agricol.

În comuna Proviţa de Sus, două autoturisme au fost avariate, iar un copac doborât de vânt a căzut pe o punte pietonală, în timp ce în comuna Poiana Câmpina două locuinţe au fost inundate şi trei autoturisme au fost luate de viitură, unul fiind avariat.

Vântul puternic a doborât doi stâlpi de medie tensiune care au căzut în albia râului Proviţa şi a produs mai multe avarii pe reţeaua de alimentare cu energie electrică, în urma cărora peste 420 de familii din comuna Măgureni au rămas fără alimentare cu electricitate.

Vâlcea: Un bătrân care ar fi fost luat de o viitură este căutat de autorităţi şi voluntari

Un bătrân în vârstă de 71 de ani, din localitatea vâlceană Stroeşti, a fost dat dispărut şi este căutat de pompieri, jandarmi şi voluntari, autorităţile presupunând că bărbatul a fost luat de o viitură puternică venită pe pârâul Aninoasa, care a distrus mai multe podeţe peste acest curs de apă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, autorităţile din acest judeţ au fost anunţate despre dispariţia unui bătrân de 71 de ani, din localitatea Stroeşti, despre care localnicii bănuiesc că ar fi fost luat de viitură.

Bătrânul a dispărut în cursul zilei de luni şi, deşi nimeni nu l-a văzut pe acesta căzând în apă, localnicii presupun că a fost luat de apele umflate ale pârâului Aninoasa, ape care au distrus mai multe podeţe amplasate peste acest pârâu.

Voluntarii din localitate l-au căutat, luni, până la lăsarea întunericului, iar marţi au început acţiunea de căutare a bărbatului şi militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea dar şi jandarmi.

Tot în judeţul Vâlcea, în localitatea Băbeni, mai multe gospodării şi terenuri agricole au fost inundate după ce apele pârâului Stăncălău s-ar revărsat şi au rupt un dig.

Potrivit autorităţilor locale, cel mai afectat este satul Valea Mare, unde apa a intrat în zece curţi, afectând grădinile şi unde peste o sută de hectare de teren agricol au fost inundate.

R.D.