-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:50
No menu items!

Întrevedere a miniștrilor de interne român și ungar pe tema crizei imigranților

spot_img

Măsurile adoptate până acum de România nu justifică întărirea frontierei româno-ungare. Aceasta este una dintre principalele concluzii ale întrevederii pe care ministrul român de interne Petre Tobă a avut-o luni, la Punctul Comun de Contact româno-ungar Borș-Artand, cu omologul său ungar, Sandor Pinter.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au precizat, într-un comunicat de presă, că principalele teme de discuție abordate de cei doi miniștri au vizat controlul frontierelor și migrația, conexiunile rutiere transfrontaliere și cooperarea polițienească.

Petre Tobă a arătat că România dispune de un sistem integrat pentru securizarea frontierelor, bazat pe o tehnologie performantă, precum și de personal instruit. Iar utilizarea sistemului pentru supravegherea frontierei – SCOMAR – a permis blocarea oricăror tentative de activare a unei rute secundare de migrație pe Marea Neagră.

Prin gestionarea cu succes a unui larg segment al frontierei externe a UE, inclusiv prin utilizarea sistemului pentru supravegherea frontierei SCOMAR, precum şi prin participarea substanțială la activitățile FRONTEX, România reușește să garanteze siguranța propriilor cetățeni și să contribuie semnificativ la securitatea internă a celorlalte state membre, într-un context european complex.

Ministrul român a menționat și măsurile de pregătire, inclusiv cele de ordin legislativ, pentru situația în care o posibilă modificare a fluxurilor de migrație ar afecta România. În acest sens, au fost suplimentate efectivele la frontierele externe, profesionalismul acestora și echipamentele tehnice performante conducând la o gestionare eficientă a migrației și a frontierelor, se mai precizează în comunicatul MAI.

Astfel, s-a conluzionat că măsurile adoptate și cifrele referitoare la situația operativă, nu justifică adoptarea de măsuri suplimentare la frontiera dintre cele două state, care reprezintă frontiera internă a Uniunii Europene, România dovedind că, prin gestionarea cu succes a unui larg segment al frontierei externe a UE, este un partener european responsabil, care acționează pentru păstrarea valorilor Uniunii.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre importanța conlucrării cu statele care nu sunt membre ale Uniunii și despre implementarea măsurilor deja adoptate, la nivel european, cu privire la consolidarea securității frontierelor externe, un accent deosebit fiind pus inclusiv pe conlucrarea cu statele de origine și de tranzit, în special cu Turcia.

În ceea ce privește conexiunile rutiere transfrontaliere, au fost amintite rezultatele Comisiei Mixte de cooperare economică, o continuare a discuțiilor pentru identificarea unei soluții reciproc acceptabile fiind oportună după realizarea unei analize a impactului economic asupra folosirii, cu caracter permanent, a drumurilor respective.

Ministrul afacerilor interne și omologul său ungar au trecut în revistă modalitățile de conlucrare în domeniul afacerilor interne și au convenit asupra necesității intensificării acesteia, pe toate componentele atât la nivelul structurilor operative, cât și în ceea ce privește dialogul politic bilateral.

Din delegațiile celor doi miniștri au făcut parte șefii polițiilor naționale și de frontieră ai celor două state.

R.D.