4.5 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 5:46
No menu items!

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiții și superstiții. Prima zi cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului

spot_img

Anual, pe 21 noiembrie, credincioșii ortodocși și cei catolici de ambele rituri sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică mai poartă numele, în limbaj popular, de Ovidenie, Obrejenie sau Vovidenie. Această sărbătoare trcută cu cruce roșie în calendar corespunde în Calendarul popular cu celebrarea unei divinități a lupilor, Filipul cel Șchiop sau Filipul cel Mare (21 noiembrie).

În Bucovina, înainte vreme exista credința că, în această zi, s-ar fi născut Domnul Hristos.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiții și superstiții, Cum se pot proteja casele de strigoi

Sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamna, Noaptea Strigoilor, Santandrei și Sannicoara (Moș Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului. În noaptea de Ovidenie, se credea că se deschide Cerul și oamenii pot să înțeleagă graiul animalelor. În această noapte priveghea la lumina unei lumânări încolăcite o strachină cu apă de leac, scrie crestinortodox.ro

Tot atunci se făceau farmece și descântece, se afla ursita, se făceau previziuni meteorologice. Pruncilor morți nebotezați, oamenilor înecați și celor morți fără lumânare li se făceau în această zi praznice și li se împărțeau pomeni. Întrucât se credea că în noaptea de Ovidenie strigoii se apropie de casele oamenilor, se ungeau cu usturoi tocurile geamurilor și ușilor.

În această zi, era interzis să prelucrezi lânile și piele animalelor. În caz contrar, se credea că animalele sălbatice le vor răpune pe cele din gospodării. De la Ovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele rufele la rău.

Prima zi cu dezlegare la peşte din Postul Crăciunului

Pe parcursul Postului Crăciunului, care se întinde pe 40 de zile, sunt 14 zile cu dezlegare la pește. Prima dintre acestea este pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului. În această zi, creștinii pot consuma și preparate din pește, pe lângă cele de post.

Din pește poți prepara nenumărare feluri de mâncare. Iată doar câteva dintre acestea: ciorbă de pește, ciorbă de perișoare din pește, supă de pește, saramură de pește, chiftele de pește, pește la grătar, păstrav la cuptor cu legume, pește marinat, plachie de pește la cuptor, gulaș de pește, crap pe varză la cuptor, salată de cartofi cu pește afumat și mărar, hamsii prăjite cu mujdei de usturoi și mămăligă.

D.Constantin