6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:48
No menu items!

Intervenție a Poliției la Mălureni (Argeș). De ce NU vor sătenii diguri

spot_img

Deși apa le amenință gospodăriile, localnicii sunt supărați că nu vor mai putea trece cu căruța prin albia pârâului.

inundatii

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale Argeş care au mers, miercuri, în comuna Mălureni pentru a ridica diguri împotriva inundaţiilor au avut nevoie de sprijinul Poliţiei. Motivul: au fost întâmpinați cu proteste de localnicii nemulțumiți că nu vor mai putea trece prin albia pârâului cu căruţa sau cu maşina.

Cristian Barbu, de la Administraţia Bazinală Argeş Vedea, a precizat că angajaţii acestei instituţii au mers marţi şi au decolmatat albia pârâului Păuleasca, realizând, de asemenea, lucrări de lărgire a albiei în vederea protejării unui drum judeţean situat pe malul stâng al pârâului şi a locuinţelor de pe malul drept.

Cu materialul rezultat în urma acestor lucrări, specialiştii au început să ridice diguri pe cele două maluri ale apei, însă, ajunşi la graniţa dintre localităţile Miceşti şi Mălureni, au întâmpinat probleme – unii dintre localnici au refuzat ridicarea digurilor în dreptul proprietăţilor lor.

Oamenii au invocat faptul că, în urma realizării acestor lucrări, nu mai pot trece prin albia râului cu căruţa şi cu maşina şi că sunt puţine podeţe peste cursul de apă.

În zonă a mers şi şeful postului de poliţie din localitate, însă acesta nu a reuşit să-i convingă pe localnici să nu se mai opună realizării lucrărilor, motiv pentru care au fost chemaţi poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean, a precizat reprezentantul Administraţiei Bazinale Argeş Vedea.

În cele din urmă, lucrarea de pe pârâul Păuleasca a fost construită.

R.D.