Două case din județul Mureș au fost la un pas să sară în aer, după ce un TIR a intrat în ele, lovind și o conductă de gaz.
Șoferul autotrenului a pierdut controlul volanului în localitatea Goreni, din judeţul Mureş. TIR-ul a lovit două case, dar și o conductă de gaze şi un stâlp de eletricitate. Bărbatul aflat la volan a rămas blocat în cabină.
Pompierii au sosit de urgenţă la faţa locului şi au cerut oprirea curentului electric şi a gazului.
Apoi, au reuşit să-l scoată pe șoferul rănit din TIR-ul pe care în conducea.
„A fost vorba despre un autotren care a părăsit partea carosabilă și a acroșat două case de locuit, iar în urma impactului șoferul acestuia a rămas încarcerat și au fost afectate conducta de gaze naturale și electricitatea.
Pompierii militari au intervenit de îndată pentru extragerea victimei și predarea acesteia echipajului medical de pe ambulanța SAJ, victima, o persoană de sex masculin de 38 de ani, a fost de cod galben.
Pompierii militari au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar echipele de intervenție de la furnizorul de gaze naturale și electricitate au remediat problemele în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul remis presei.
Adina Silav
SURSA FOTO:Infotrafic24