1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:51
No menu items!

Interpretare de Botoșani a ordonanței privind recompensarea funcționarilor publici: angajații prefecturii primesc spor COVID de 30%

spot_img

Toţi salariaţii Instituţiei Prefectului din judeţul Botoşani, cu excepţia prefectului şi subprefecţilor, beneficiază de un sport suplimentar pentru implicarea în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a confirmat, marţi, pentru AGERPRES, prefectul liberal Dan Nechifor.

Potrivit prefectului, sporul se ridică la 30% din salariu şi este acordat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 131/2020, care prevede că ‘personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă’.

‘Fără să îmi aduc aminte de cele două tururi de alegeri unde colegii mei din Instituţia Prefectului au fost în prima linie, pot să îmi aduc aminte de toate celelalte activităţi în care colegii mei au fost implicaţi în combaterea pandemiei şi trebuie să luaţi în calcul că 25% dintre colegii mei au trecut prin boală’, a afirmat Nechifor.

Textul legal invocat de prefect se referă însă la o situație specifică de lucru a funcționarilor din subordinea sa:

Art. 5. –  (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada stării de alertă (…) personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanțare se asigură de la capitolul 51.01 (…)

Pe lângă un fapt fără precedent, respectiv acordarea în bloc a sporului Covid către toți salariații Prefecturii, decizia poate atrage un control al Curții de Conturi cu consecința restituirii sumelor către bugetul de stat.

Sursa foto: Ziarul Bursa