-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

Internetul, plin de doctori falși care injectează acid hialuronic

spot_img

Multe fete își fac diferite intervenții la nivelul feței cu acid hialuronic, dorindu-și să arate precum idolii lor. Pentru că multe dintre ele nu își permit să meargă la o clinică avizată, apelează la servicii prestate de medici falși, care își fac reclamă pe internet.

Injectarea cu acid hialuronic este a doua cea mai populară procedură non-chirurgicală din lume, potrivit unui raport realizat de Societatea Internațională de Chirurgi Plasticieni, în 2021. La fel este și la noi în țară, potrivit aceluiași raport, fiind pe locul al doilea după augmentarea mamară (mărirea sânilor).

Din cauza cererii crescute, au apărut rapid alternativele mai puțin legale. La un preț mai scăzut poți să-ți mărești buzele într-un apartament de bloc.

HotNews.ro a vrut să afle ce se ascunde în spatele anunțurilor care promit „buze pline și frumos conturate”, realizate în urma injectării cu acid hialuronic de către persoane neautorizate și care sunt riscurile la care se expun clienții acestora.

Ofertele sunt nenumărate, existând „specialiști” care se dau drept medici, ba chiar susțin că au și diplome, care fac proceduri cu acid hialuronic și toxină butulinică.

Aceștia își promovează activitatea pe site-ul OLX, Instagram sau chiar Facebook, unde postează diferite imagini cu clientele mulțimite de efectul procedurilor. 

Una dintre ,,expertele” în pusul acidului în buze este „Doctor Lana”, pe numele ei Svetlana Serghei, care nu avea drept de practică, însă închiria diverse spații pe care le improviza să arată ca un cabinet medical, în care efectua proceduri de microchirurgie estetică. Cu toate că în anul 2020 pretinsul medic risca o pedeapsă cu închisoare de la unu la cinci ani, pentru înşelăciune, se pare că acest lucru nu a împiedicat-o să-și continue activitatea și în prezent, pe contul său de Instagram cea mai recentă poză fiind din data de 13 iulie a.c. 

Poliția, anchetă la sesizare

Singurele date despre acest fenomen sunt cele colectate de Inspectoratul General de Poliție (IGPR) care arată că „în anul 2021, la nivel național, au fost sesizate 163 de infracțiuni prevăzute de art. 348 din Codul penal, privind exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (25 în București), în anul 2022 au fost sesizate 136 de infracțiuni (18 în București), iar în primele 7 luni ale anului 2023 au fost sesizate 104 infracțiuni (22 în București)”.

Nu se știe în câte dintre aceste cazuri a fost vorba despre injectare cu acid hialuronic.

Poliția a transmis, conform sursei citate, că ei se ocupă de aceste situații, predominant, dacă există o sesizare sau o plângere din partea unei persoane vătămate. Așadar, chiar dacă multe dintre cazuri stau la vedere pe rețelele sociale, nu toate ajung în atenția polițiștilor. Pe lângă Poliție și Ministerul Public, cei care pot lua măsuri sunt Colegiul Medicilor sau Colegiul Medicilor Stomatologi.

Cine are dreptul să facă aceste proceduri

Actele medicale prin care sunt transformate trăsăturile umane, denumite plastii cutanate, pot fi făcute doar de medicii specialiști cu drept de liberă practică și asigurare pentru malpraxis.

„În ceea ce privește injectarea acestor fillere dermice, preparatele pe bază de acid hialuronic sau injectarea de toxină botulinică, ele sunt prevăzute ca și proceduri, în curriculum de pregătire în specialitate de la dermatologie. Deci, dermatologii pot să facă acest lucru, precum și cei de la chirurgie plastică, denumirea corectă a specialității fiind chirurgie plastică estetică și microchirurgie reconstructivă”, a explicat Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, potrivit sursei citate.

Amalia Capră