1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:04
No menu items!

Internele vor avea patru secretari de stat. Unul dintre ei va conduce Direcția de Informații

spot_img

Internele vor avea patru secretari de stat

Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că MAI va avea patru secretari de stat, dintre care unul va conduce Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

„Astăzi, am avut prima mea întâlnire în calitatea oficială de ministru al Afacerilor Interne cu activul de comandă al ministerului. Le-am spus câteva lucruri, în primul rând că în perioada imediat următoare ei vor trebui să facă efortul ca toţi poliţiştii, pompierii, jandarmii să recupereze zilele şi nopţile lucrate pe bandă rulantă în această perioadă de timp. Am prezentat activului de comandă problematica reorganizării ministerului. Sperăm ca astăzi să putem prezenta primului-ministru o formă, după care să-i dăm drumul la CSAT pentru a primi avizul consultativ”, a precizat Radu Stroe.

În privința secretarului de stat care va conduce DGIPI, Stroe a declarat că această problemă va fi discutată mai întâi cu premierul Victor Ponta.

„În principiu, eu nu vreau să dau un semnal că actualul şef al DGIPI va fi schimbat. Nici nu dau semnalul că va fi veşnic. Voi discuta cu domnul prim-ministru. Eu am informaţii că profesional este bun. (…) DGIPI trebuie să fie organismul prin care toţi lucrătorii din MAI să nu greşească. Sigur că, pentru asta, cei care-l conduc nu trebuie să fie tentaţi, cum le-am spus şi astăzi la întâlnirea cu activul de comandă: nu aveţi decât un şef, ministrul Afacerilor Interne. Şi eu sper să înţeleagă, pentru că reversul acestei cereri este că a doua zi, după ce au făcut pasul greşit, au şi plecat, cu toate riscurile pe care mi le asum”, a conchis Stroe.

R.D.